Burse - Fonduri mutuale

Cum poţi să câştigi mai mulţi bani pe bursă? Cumperi vara, când lumea este în vacanţă, şi vinzi primăvara

Cum poţi să câştigi mai mulţi bani pe bursă?...

Autor: Andrei Chirileasa, Adrian Cojocar

09.07.2013, 20:34 746

Vara este perioada cea mai propice pentru achiziţia de acţiuni pe bursă, iar cel mai potrivit moment pentru marcarea profitu­rilor este după creşterile din primele două-trei luni ale anului, arată evoluţiile pieţei locale din 2009 încoace.

În ultimii ani, bursa a înregistrat corecţii puternice în luna mai, după trecerea datelor de dividend, şi a atins minime anuale în luna iunie. Lunile iulie şi august sunt caracterizate în general printr-o scădere a tranzacţiilor şi oscilaţii mici (evoluţii laterale cum le spun brokerii), iar din septembrie piaţa începe să-şi revină, în condiţiile în care investitorii se întorc din vacanţă şi au date mai multe privind rezultatele companiilor. Cele mai mari creşteri de pe bursă vin tradiţional în perioada decembrie-februarie, dar cumpărând acţiuni din timp investitorii se pot asigura că obţin câştiguri mai mari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO