Burse - Fonduri mutuale

Dafora Medias va absorbi o companie a actionarului majoritar

15.10.2007, 20:54 16

Consiliul de Administratie al companiei de foraj in domeniul petrolui si gazelor naturale Dafora Medias (DAFR) a convocat pentru jumatatea lunii viitoare adunare generala a actionarilor in vederea aprobarii fuziunii de principiu cu Forserv Medias, companie din sectorul de foraj si al reparatiilor de sonde.
Dafora este principala companie controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, care detine direct un pachet de 48,17% din actiunile Dafora, iar impreuna cu o alta societate din grup detine peste 55% din actiuni.
Compania a raportat pe primul semestru o cifra de afaceri in crestere cu 60%, la 103,6 mil. lei (31 mil. euro), iar profitul net al companiei s-a majorat cu 73%, la 4,19 mil. lei (1,25 mil. euro).
Dafora si-a intarit in luna august pozitia in cadrul constructorului de magistrale de titei si gaze Condmag Brasov (COMI) prin achizitia unui pachet de 17,4% din actiuni, majorandu-si astfel participatia la 43,66%, pachet care valoreaza pe Bursa peste 40 mil. euro.
Forserv Medias a obtinut anul trecut un profit net de 0,58 mil. euro (peste 2 mil. lei), in scadere cu 37% fata de castigul de 0,93 mil. euro realizat in 2005.
Afacerile companiei s-au diminuat in aceeasi perioada cu 20%, la 0,81 mil. euro (2,8 mil. lei).
Dafora a reluat luna trecuta demersurile pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti, proces care ar urma sa fie finalizat la sfarsitul acestui an, potrivit reprezentantilor companiei.
Pentru acest an, reprezentantii companiei estimeaza un profit net de 14,44 mil. lei (4,2 mil. euro), cu 60% mai ridicat decat cel obtinut in 2006.
Dafora a derulat in acest an o majorare de capital prin care a strans circa 38 mil. euro de la actionari. Printre actionarii importanti ai Dafora se numara fondul de investitii american Julius Baer, cu circa 10% din actiunile Dafora, iar Deutsche Bank mai detine prin intermediul companiei de investitii financiare DWS Investment o participatie de circa 1,38%.
Actiunile Dafora Medias au fost tranzactionate la finele sedintei de vineri la un pret de 0,575 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 167 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO