Burse - Fonduri mutuale

Dan Dascăl, CEO, BT Asset Management: Evoluţie peste aşteptări a fondurilor de investiţii în 2024, în special pentru numărul de investitori în fonduri de acţiuni

Dan Dascăl, CEO, BT Asset Management: Evoluţie peste...

Autor: Eduard Ivanovici

10.09.2024, 10:42 2488

Performanţa industriei locale a fondurilor mutuale s-a încadrat în 2024 peste estimările iniţiale ale pieţei, notând în acest sens evoluţia activelor administratorilor, cât şi a numărului de participanţi în fonduri, cu precădere cele  de acţiuni, a declarat Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management, una dintre cele mai mari companii de gestionare de active din România.

„La BT AM, nu ne aşteptam la o evoluţie atât de bună a activelor fondurilor de investiţii, evoluţia  a fost peste aşteptări mai ales în ceea ce priveşte fondurile de acţiuni cu expunere pe piaţa locală. Noi avem două astfel de fonduri, fiecare având randamente de peste 20% în acest an, activele crescând de la începutul anului cu peste 50%, deci vorbim de cifre care se apropie cumulat de 1 miliard de lei”, spune el.

CEO-ul BT AM – companie cu active sub administrare de peste 5 miliarde de lei – a fost prezent marţi, la sediul Bursei de Valori Bucureşti, în cadrul conferinţei „Performanţa fondurilor de investiţii în prima jumătate a anului. Dezbatere cu administratori de fonduri de investiţii”. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai Raiffeisen AM, Patria AM, BRD AM şi ai Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

„Numărul de investitori în fonduri de acţiuni a crescut cu peste 50%, avem 25.000 de investitori în aceste două fonduri, deci putem spune că aceştia sunt investitori indirect în Bursa de Valori Bucureşti”, adaugă Dan Dascăl.