Burse - Fonduri mutuale

Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, deţine titluri de stat în euro, dolari şi lei în valoare totală de 1,7 mil. lei

Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiţii...
30.08.2024, 00:00 4410

Dan Sandu, director general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID), are investiţii în titluri de stat în euro, dolari şi lei în valoare totală de 1,7 mil. lei (342.000 de euro), pentru care a primit cupoane de 18.200 de euro. Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2024, Dan Sandu deţine 80.275 de acţiuni la Intesa Sanpaolo Spa în valoare de 283.090 de euro, pentru care a primit dividende de 18.790 de euro. De la BID, primeşte un salariu de

126.909 lei pe an, ceea ce înseamnă 10.575 de lei lunar (aproximativ 2.128 de euro). De asemenea, are un venit anual de 567.123 de lei din activităţi independente. Dan Sandu a fost ales preşedinte al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare în noiembrie 2023 prin hotărâre de guvern. Acesta a fost în trecut CEO al Intesa San Paolo Bank România, membru în consiliul de administraţie al Volksbank, CEO al Nextebank România, vicepreşedinte al Millennium Bank, vicepreşedinte al Citibank România. Intesa Sanpaolo Bank a cumpărat First Bank România de la fondul american de investiţii J.C Flowers, iar First Bank va fi integrată în Intesa Sanpaolo Bank. În urma finalizării achiziţiei, Intesa a urcat în topul primelor 10 bănci din România, cu active de 3,2 mld. euro şi o cotă de piaţă de peste 2%.