Burse - Fonduri mutuale

​Dana Alexandra Drăgan, fost director de resurse umane al distribuitorului de energie electrică Electrica, cheamă compania în judecată reclamând aproape 150.000 de euro

​Dana Alexandra Drăgan, fost director de resurse umane...

Autor: Tibi Oprea

04.02.2020, 14:14 1450

Compania Electrica (simbol bursier – EL), cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, a anunţat marţi la Bursa de la Bucureşti că este chemată în judecată de către Dana Alexandra Drăgan, fost director de resurse umane pe o perioadă de un an, se arată într-un document.

Astfel, reclamanta solicită ca Electrica să-i plătească un comision de neconcurenţă de 103.000 euro, precum şi actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi penalizatoare, dar şi recalificarea activităţii ca fiind specifică unui contract de mandat comercial şi achitarea diferenţei dintre remuneraţia prevăzută în contractul de mandat şi salariile achitate în temeiul contractului în valoare de 189.500 lei (40.000 euro).

“Obligarea Electrica la recalcularea şi achitarea remuneraţiei variabile anuale brute datorate pentru anul 2017, conform contractului de mandat, prin raportare la recunoaşterea activităţii desfăşurate în perioada 05.10.2016-30.08.2017 că fiind specifică unui contract de mandat comercial, precum şi la valoarea recalculată a remuneraţiei cuvenite pentru această perioada, în valoare totală brută de 6.865,71 euro, inclusiv actualizarea acestor sume cu rată inflaţiei, respectiv acordarea de dobânzi penalizatoare calculate de la dată scadenţei până la dată achitării efective a sumelor de către Electrică”, este a treia cerinţă a reclamantei.

Electrica menţionează că Dana Alexandra Drăgan a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei Resurse Umane pe o perioadă de un an şi că se află în continuare în relaţii contractuale cu compania, respectiv are calitatea de salariat, obligaţia de neconcurenţă subzistând în sarcina acesteia în calitatea sa de salariată.

Acţiunile Electrica se tranzacţionează în creştere cu 12% în ultimul an, pe fondul unui rulaj de 408 milioane lei, emitentul ajungând 3,7 miliarde lei capitalizare.

Compania este deţinută în proporţie de 48,8% de către statul român prin Ministerul Energiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO