Burse - Fonduri mutuale

Daniela Iliescu, director general Patria Bank: Ne gândim la o nouă emisiune de obligaţiuni pentru anul 2020. „Folosim piaţa de capital atunci când vorbim de finanţarea bazei de capital a băncii.“

Daniela Iliescu, director general Patria Bank: Nivelul de capitalizare este la aproape acelaşi nivel cu cel contabil. Avem o capitalizare bursieră de 75 milioane de euro.

Daniela Iliescu, director general Patria Bank: Nivelul de capitalizare este la aproape acelaşi nivel cu cel contabil. Avem o capitalizare bursieră de 75 milioane de euro.

Autor: Iulian Tenchiu

28.11.2019, 11:26 268

Patria Bank (PBK), a 18-a bancă din România după active, va emite şi în 2020 o emisiune de obligaţiuni de cel puţin 5 mil. euro, a spus Daniela Iliescu, directorul general al Patria Bank, care a participat ieri la startul tranzacţionării unei emisiuni de obligaţiuni de 5 mi-lioane de euro la Bursa de la Bucureşti (BVB), cu o dobândă fixă de 6,5%, care va ajunge la maturitate în 2027.

„Urmărim şi ne-am planificat ca în 2020 să continuăm această strategie a creşterii băncii prin piaţa de capital. Vorbim aici de majorarea de capital social şi de o nouă emisiune de obligaţiuni subordonate, negarantate şi neconvertibile programată pentru anul viitor. Ne aşteptăm ca noua emisiune din 2020 să fie mai mare decât această ofertă iniţială de 5 milioane de euro“, a declarat Daniela Iliescu, directorul general al Patria Bank, în cadrul unei conferinţe în care a marcat listarea pe bursă a obligaţiunilor Patria Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO