Burse - Fonduri mutuale

De ce băncile şi asigurătorii locali nu se listează pe bursă? La BVB se pot tranzacţiona doar trei bănci şi niciun asigurător

Dan Paul, membru in Consiliul de Administratie al BVB: „Faptul că grupurile din care fac parte o bună parte din băncile şi companiile de asigurare de la noi sunt listate în ţările de origine nu constituie o piedică pentru listare la BVB“

Dan Paul, membru in Consiliul de Administratie al BVB: „Faptul că grupurile din care fac parte o bună parte din băncile şi companiile de asigurare de la noi sunt listate în ţările de origine nu constituie o piedică pentru listare la BVB“

Autor: Anelis Baciu

24.03.2016, 00:05 440
Doar trei din cele 36 de bănci prezente pe piata românească sunt listate la BVB, dar niciuna dintre companiile de asigurări nu este listată la bursă, ceea ce dovedeşte că piaţa locală de capital nu este văzută de acţionarii jucătorilor din industria financiară ca o modalitate de atragere de capital şi sustinere financiară. Mai mult, băncile listate la BVB au ajuns să se tranzacţioneze pe piata liberă fie pentru că înainte să ajungă în curtea grupurilor străine (aşa cum este cazul BRD) au fost listate de stat, fie pentru că au fost fondate de oameni de afaceri români (aşa cum este cazul Băncii Transilvania sau a Băncii Carpatica). Grupurile străine sunt listate de regulă pe bursele din ţările de origine şi nu au un interes direct pentru a se lista şi pe bursa locală.
 
Până în vara anului trecut şi indus­tria de asigurări figura în statisticile bur­sei, Astra Asigurări, compania omu­lui de afaceri Dan Adamescu, fiind sin­gu­rul asigurător local cotat. Listarea Astra era însă mai mult un act de ima­gine, dat fiind faptul că tranzacţiile cu acţiunile asigurătorului erau aproape inexistente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO