Burse - Fonduri mutuale

De ce blochează sindicaliştii de la Cernavodă listarea Nuclearelectrica

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Andrei Chirileasa

08.07.2013, 19:54 1225

Demersul sindicatului CNE Cerna­vodă de a contesta la Registrul Co­merţului înregistrarea hotărârii AGA de majorare a capitalului social al Nuclear­electrica are în spate dorinţa sindicaliştilor de a li se aloca un pachet de acţiuni în cadrul ofertei publice iniţiale de vânzare de acţiuni prin care com­pania intenţionează să se listeze la bursă.

Contestaţia depusă de sindicat la Registrul Comerţului săptămâna tre­cută are ca motivare oficială faptul că Franklin Templeton nu avea dreptul legal de a vota pentru majorarea capi­talului social al Nuclearelectrica în AGA deoarece sindicaliştii consideră că Templeton nu are calitatea de administrator al fon­dului. Chiar şi judecată în regim de urgenţă, această con­testaţie ar întârzia cu cel puţin o săptămână lansarea ofertei Nuclear­elec­trica, anunţată pentru data de 10 iulie.

Ieri, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în In­dustrie (OPSPI), care coordonează vân­zările de acţiuni la companiile de stat din sectorul energetic, s-a întâlnit cu sindicaliştii pentru a încerca să ajungă la o înţele­gere.

„Sindicaliştii au solicitat ca să li se dea dreptul de a cumpăra acţiuni con­form prevederilor din legea privatizării, aşa cum au avut dreptul şi salariaţii de la Petrom şi Electrica. Noi le-am făcut o propunere şi le-am cerut ca cel târziu mâine (astăzi - n.red.) să ne dea un răspuns. Dacă vor fi de acord şi îşi vor retrage contestaţia, atunci oferta poate începe conform calendarului anunţat“, a declarat Gabriel Dumi­traşcu, şeful OPSPI.

Reprezentanţii sindicatului nu au putut fi contactaţi nici ieri pentru comentarii.

Dumitraşcu a mai spus că pentru a beneficia de prevederile din legea privatizării, salariaţii Nuclearelectrica trebuie să-şi facă o asociaţie prin care să cumpere acţiuni şi că vor primi acţiunile la un preţ similar cu cel pe care-l vor plăti in­ves­titorii instituţionali care vor subscrie în ofertă. Nu este clar însă câte acţiuni ar vrea să cumpere salariaţii. Înainte ca structura ofertei să fie aprobată în guvern, au existat discuţii între sindi­cate şi OPSPI privind alocarea unui pachet de acţiuni doar pentru salariaţi, dar acestea nu s-au concretizat.

Salariaţii Nuclearelectrica pot cum­păra însă acţiuni în ofertă, indivi­dual, pe cele două tranşe alocate investi­torilor de retail. Pe tranşa subscrierilor mici, de până la 15.000 de acţiuni, investitorii care subscriu vor beneficia şi de un dis­count de 8% (dacă subscriu în primele trei zile ale ofertei) faţă de preţul final.

Tranşa subscrierilor mici reprezintă 10% din ofertă, adică 1% din acţiunile companiei, iar salariaţii ar putea dori să li se aloce un pachet mai mare de acţiuni. La preţul mi­nim din ofertă, de 11,2 lei, valoarea tran­şei este de 28,4 mil. lei (6,4 mil. euro).

Salariaţii Nuclear­electrica sunt printre cei mai bine plătiţi din com­paniile de stat şi chiar din economie, salariul mediu brut bugetat pentru acest an la nivelul companiei fiind de 8.156 de lei pe lună, de aproape patru ori mai mare decât salariul mediu brut din România.

Investitorii neinsti­tu­ţionali mai au la dispoziţie o tranşă de 5%, unde sunt acceptate subscrieri de la 15.000 de acţiuni în sus. Pe această tranşă nu există discount.

Investitorii instituţionali vor putea subscrie cea mai mare parte a ofertei, respectiv 85%, şi tot ei vor face preţul final. Instituţionalii vor putea subscrie la orice preţ din intervalul 11,2 lei – 15 lei. Pe celelalte două tranşe, ordinele de subscriere vor putea fi plasate doar la preţul maxim de 15 lei, iar la final investitorii vor primi înapoi diferenţa de bani faţă de preţul final al ofertei.

Oferta Nuclearelectrica ar putea să aducă în companie între 284 mil. lei şi 380 mil. lei.

Intermediarii ofertei sunt firmele de brokeraj Swiss Capital şi BT Securities. Ei au finalizat deja prospectul de ofertă şi aşteaptă doar ca acesta să fie aprobat de Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF) pentru a da drumul ofertei. Pentru ca ASF să aprobe prospectul este necesar ca mai întâi hotărârea AGA de majorare a capita­lului social să fie înregistrată la Registrul Comerţului.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO