Tranzacţiile de pe segmentul de piaţă „deals“ al bursei cu acţiunile celor mai mari 15 companii, inclusiv SIF-urile, au scăzut în primul trimestru până la 18% din totalul rulajelor, faţă de o pondere de 40% în anii trecuţi. Semnalul este că investitorii îşi găsesc mai uşor contraparte pe segmentul principal al pieţei, dar şi că fondurile de investiţii nu au mai fost la fel de active pe anumite acţiuni.
Tranzacţiile speciale de tip „deal“, cunoscute şi ca tranzacţii negociate, se realizează pe un segment separat al bursei. Acestea sunt accesate în principal de investitorii instituţionali locali şi străini, precum fondurile de investiţii, fondurile de pensii private. În primul trimestru al anului, dintr-un rulaj total de 1,9 mld. lei cu acţiunile celor mai mari 15 companii, circa 18% au fost tranzacţii speciale, potrivit calculelor ZF. În prima parte a anului 2013, ponderea era de circa 40%, ajungând în cazul acţiunilor BRD şi SIF Moldova şi la peste 60% din rulajul total, potrivit calculelor ZF.
„Scăderea tranzacţiilor de tip „deal“ este o veste bună pentru bursă, lichiditatea acţiunilor celor mai mari companii listate a crescut în piaţa principală. Mă aştept ca această tendinţă de scădere să continue în următoarele luni“, a spus Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la societatea de brokeraj Intercapital Invest.