Burse - Fonduri mutuale

Deschiderea de Astăzi. Radu Puiu, XTB România: Economia României se află pe marginea prăpastiei. Trebuie să fim foarte atenţi la decizii întrucât acestea se vor reflecta pe bursă

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Liviu Popescu

21.07.2020, 17:50 508

Radu Puiu, research analyst în cadrul XTB România, consideră că deşi economia României are un grad investiţional pentru acordarea de împrumuturi, precum cel acordat de agenţia de rating S&P, perspectiva negativă o poziţionează pe marginea prăpastiei. Iar în funcţie de cum se va redresa, bursa de la Bucureşti va reacţiona ca atare.

„Economia României are un grad investiţional în ceea ce priveşte acordarea de împrumuturi, dar perspectivele sunt negative. Prin urmare ne aflăm pe marginea prăpastiei şi trebuie să fim foarte atenţi cu deciziile care vor fi luate întrucât acestea pot face diferenţa. În acest sens şi bursa va reacţiona în conformitate şi în cazul în care situaţia se va ajusta şi vom vedea o tendinţă de redresare desigur şi bursa va urma această dinamică. În caz contrar, ne putem aştepta la corecţii“, spune Radu Puiu în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

La jumătatea lunii iunie, agenţia americană de evaluare financiară Standard & Poor’s a menţinut ratingul de ţară al României la nivelul BBB-/A-3, precum şi perspectiva negativă asupra economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO