Burse - Fonduri mutuale

Desfiinţarea RASDAQ, ţinută la secret de Finanţe şi CNVM

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Roxana Pricop

05.03.2013, 00:06 1437

Ministerul Finanţelor analizează în prezent pro­iectul de act normativ de transformare a pieţei RASDAQ în sistem alternativ de tranzacţionare (ATS) pe care l-a primit de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Prevederile exacte ale acestui proiect sunt însă o necunoscută şi ar putea rămâne aşa până când proiectul va intra pe ordinea de zi a guvernului.

„Proiectul privind restructurarea pieţei RASDAQ este în analiză la minister şi va urma calea firească a oricărui act normativ. Actul nu poate fi făcut public decât după ce va fi înscris pe ordinea de zi a guvernului. Având în vedere că CNVM este institu­ţia care l-a ini­ţiat, Comisia este cea care ar trebuie să îl facă public“, a spus Enache Jiru (foto), secretar de stat în ca­drul Ministerului Finan­ţelor.

Întrebaţi de ZF de ce nu fac public proiectul trimis la Finanţe, oficialii CNVM au răspuns că Ministerul de Finanţe este instituţia care poate face public acest proiect.

Prevederile din proiectul de act normativ au o miză ridicată pentru că vizează transformarea RASDAQ, piaţă pe care se tranzacţionează peste o mie de companii cu o capitalizare de 9 mld. lei, într-un sistem alternativ de tranzacţionare. Mai mult, acest proiect a dezbinat piaţa de capital în două: Bursa de Valori Bucureşti şi CNVM într-o ta­bă­ră şi investitorii, prin Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital, care se tem că viitoarea lege le va reduce din drepturi.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO