Burse - Fonduri mutuale

Digi Communications încheie 2019 cu afaceri de 1,2 mld. euro şi un profit de 42 mil. euro

Digi Communications încheie 2019 cu afaceri de 1,2 mld. euro şi un profit de 42 mil. euro

Serghei Bulgac, CEO al companiei Digi Communications

Autor: Liviu Popescu

24.02.2020, 00:07 712

Digi Communications (DIGI), operator de telecomunicaţii listat la Bursa de la Bucureşti şi ale cărei acţiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, încheie anul 2019 cu venituri de circa 1,2 mld. euro (5,6 mld. lei), plus 14% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net urcă cu 132%,  la aproximativ 42 mil. euro (197 mil. lei), arată datele publicate vineri la bursă.

Astfel pe fondul majorări numărului de unităţi genera­toa­re de venituri (RGU), adică contul unui client asociat unui ser­viciu pentru o anumită perioadă de timp, cu aproximativ 1,2 milioane, în mare parte provenind din Spania şi din România, Digi Com­mu­nications a reuşit să-şi îmbunătăţească profita­bi­litatea subs­tan­ţial pe parcursul anului 2019. Numărul total al RGU s-a ma­jorat cu 8% la 16,1 milioane unităţi şi a ajuns la un maxim istoric.

„2019 a fost un an remarcabil pentru compania noastră, atât sub raportul creşterii veniturilor şi a EBITDA, cât şi din perspectiva evoluţiei tehnologice“, spune Serghei Bulgac, CEO al companiei cu o capitalizare de 720 mil. euro (3,46 mld. lei).

„Suntem mândri de realizările echipelor noastre - roll-out-ul 5G în România, lansarea serviciilor de telefonie mobilă în Ungaria şi creşterea în ritm accelerat pe piaţa spaniolă“, spune Bulgac.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO