Burse - Fonduri mutuale

Din rândul companiilor din indicele BET-XT doar 17 acordă dividende. Patru au randamente de peste 10%

Din rândul companiilor din indicele BET-XT doar 17...

Autor: Tibi Oprea

10.05.2019, 07:20 1517
Din rândul companiilor din structura indicelui BET-XT, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, 17 au propuneri de dividende din profitul realizat în 2018, cu randamente cuprinse între 1,96% în cazul titlurilor Sphera şi 12,36% în cazul Romgaz, potrivit datelor agregate de analiştii de la Prime Transaction.

„Avem 4 emitenţi cu randamente nete de peste 10% şi nu mai puţin de 10 emitenţi cu randamente de peste 6%. Această selecţie este făcută printre societăţile ce compun indicele BET-XT (25 de companii) şi ea reflectă caracterul atractiv al pieţei locale pentru cei care ţintesc o politică de investiţii bazată pe randamente ridicate ale dividendelor”, se arată în raportul PrimeT.

Acţionarii companiilor au avut de ales între remunerări sub formă de dividende şi majorări de capital cu acordare de acţiuni gratuite. Banca Transilvania (TLV) a aprobat atât remunerarea cu dividende, cu randament de 7,9%, precum şi un program de răscumpărare de acţiuni gratuite (8,3% din capitalul social), model pe care l-a urmat şi Teraplast (TRP), care va oferi acţionarilor 25% din capitalul social sub formă de acţiuni gratuite.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO