• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
Burse - Fonduri mutuale

DN Agrar Group, care are în portofoliul 4 ferme şi 7.000 de hectare de teren agricol, a încheiat primele nouă luni cu un profit de 10,6 mil.lei, jumătate din câştig provenind de la fermele cumpărate în ultimul an

DN Agrar Group, care are în portofoliul 4 ferme şi 7.000 de hectare de teren agricol, a încheiat primele nouă luni cu un profit de 10,6 mil.lei, jumătate din câştig provenind de la fermele cumpărate în ultimul an

Autor: Roxana Rosu

24.11.2022, 11:05 429

DN AGRAR Group (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 103,23 milioane de lei (+221%) şi un profit net de 10,6 milioane de lei (+249%), rezultatele fiind susţinute şi de achiziţia a două noi ferme.

În decembrie 2021, DN Agrar a cumpărat fema Lacto Agrar, iar în aprilie 2022 ferma Apold, ceea ce a contribuit cu peste 5 milioane lei la profitabilitatea companiei, reprezentând peste 48% din profitul net realizat, conform rezultatelor financiare aferente primelor 9 luni din 2022.

Compania a fost înfiinţată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în piaţa AeRO din februarie 2022.

„Acest an a însemnat consolidarea activităţii grupului DN AGRAR şi noi investiţii, planurile şi strategia companiei continuând direcţia stabilită. Finalizarea lucrărilor de investiţii din cadrul fermei Apold ne permite operarea celor două săli de muls la capacitate maximă, în 3 ture, cu o creştere a capacităţii operaţionale cu 50%, până la finele anului. În ce priveşte ferma Lacto Agrar, am demarat, în luna septembrie 2022, proiectul pentru construirea unui nou bazin pentru gunoiul de grajd. Suntem în faza de pregătire a terenului pe care vom construi bazinul şi estimăm finalizarea construcţiei până la începutul anului 2023.”, a declarat Jan Gijsbertus de Boer, Preşedinte al Consiliului de Administraţie DN AGRAR Group.

În primele nouă luni din 2022, cantitatea de lapte livrată a crescut cu peste 2,7 milioane de litri, respective cu peste 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Compania are peste 10.500 de capete de vaci de lapte şi tineret bovin şi o suprafaţă lucrată de aproape 7.000 de ha de teren, în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara.

Obiectivul DN AGRAR este să ajungă la un număr de până la 12.500 de vaci de lapte şi tineret bovin, în viitorul apropiat şi la o suprafaţă lucrată de 10.000 de hectare prin achiziţia altor ferme cu producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, de la 7.000 hectare în prezent.

Cele 15 societăţi care fac parte din portofoliul grupului includ 4 ferme, a căror activitate principală o reprezintă atât creşterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), cât şi producţia de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar şi Apold). Compania oferă servicii de logistică şi transport cu autovehicule specializate, atât pe teritoriul naţional, cât şi la nivel european.

Producţiile obţinute din culturile înfiinţate sunt folosite atât pentru asigurarea bazei furajere pentru fermele proprii, cât şi pentru plata arendei către acei arendatori care optează pentru cereale. Producţiile obţinute din culturile de orz şi floarea-soarelui sunt vândute către terţi.

La data de 30 septembrie, DN AGRAR GROUP avea 239 de angajaţi.


 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9207
Diferență: -0,1826
Ieri: 4.9297
Azi: 4.6726
Diferență: -0,2668
Ieri: 4.6851
Azi: 5.7178
Diferență: -0,4197
Ieri: 5.7419
Azi: 4.9903
Diferență: -0,4766
Ieri: 5.0142