♦ Aplicat la cele mai mari zece companii din economia românească, ZF a identificat patru emitenţi - Petrom, Romgaz, Banca Transilvania şi BRD ♦ Tot patru companii listate erau în top 10 şi în 2018 şi tot 16 companii de la Bursă erau incluse în clasamentul celor mai valoroase 100 din economia românească.
Bursa de la Bucureşti are 16 companii în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din România, un grad de reprezentativitate catalogat de analişti ca fiind „mic“, determinat şi de faptul că în economia românească majoritatea jucătorilor au acţionariat internaţional.
Pentru ca această reprezentativitate a Bursei în economie să crească în următorii ani, analiştii spun că este nevoie de marfă nouă pe piaţa bursieră, adusă pe de o parte de statul român, iar pe de altă parte de antreprenori care în prezent sunt încă foarte conservatori în modelul de business.