Burse - Fonduri mutuale

Doar câteva acţiuni au mişcat bursa de la Bucureşti luni, pe o piaţă în uşoară scădere

Doar câteva acţiuni au mişcat bursa de la Bucureşti...

Autor: Stefan Musgociu

20.01.2014, 18:42 354

Încă din primele minute ale şedinţei majoritatea acţiunilor au fost tranzacţionate la preţuri apropiate de ultimele cotaţii de vineri, în condiţiile în care în piaţă au fost plasate ordine pentru volume mici şi nici bursele vest-europene nu au avut o direcţie clară.

Astfel, majoritatea investitorilor au preferat să adopte poziţii de aşteptare şi să nu intre la tranzacţionare, iar rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

"Piaţa locală a avut o evoluţie interesantă la început de an, unde aşa numitele «penny-stock» (acţiunile tranzacţionate la preţuri mici şi cu grad mai ridicat de risc din cauza lichidităţii reduse - n.r.) au captat interesul investitorilor. Blue-chips-urile (acţiunile lichide - n.r.) au avut o evoluţie mai degrabă modestă, probabil mulţi investitori aşteptând rezultatele financiare preliminare pentru a-şi consolida poziţiile pe anumiţi emitenţi, în speranţa unor dividende consistente faţă de dobânzile bancare. Probabil că de aici va veni şi un viitor impuls al pieţei. O serie de investitori vor fi din ce în ce mai tentaţi să îşi asume riscurile unor investiţii la BVB, în defavoarea unor dobânzi din ce în ce mai mici oferite la depozitele bancare", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Tod, directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities.

El crede că atenţia investitorilor străini către piaţa locală ar putea fi stimulată şi de ofertele de vânzare pe care Fondul Proprietatea ar urma să le deruleze pentru a-şi asigura fondurile necesare programelor de răscumpărare şi plăţii dividendelor.

"Cred că aceştia deja au acumulat poziţii pe principalii emitenţi, iar acum aşteaptă un nou semnal, pentru a face noi mişcări. Din păcate, volumele nu sunt spectaculoase în ultimul timp, tranzacţiile deal fiind singurele care menţin încă sus rulajele, în lipsa unor alte evenimente deosebite. Să speram că evenimentele deosebite vor fi unele pozitive şi pot fi reprezentate de rezultatele financiare preliminare (majoritatea companiilor vor anunţa rezultatele în luna februarie - n.r.), de majorarea pragului de deţinere la burse, de posibilitatea ca SIF-urile să cumpere acţiuni între ele, dar şi de rezolvarea situaţiei pieţei Rasdaq", a mai spus Tod.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu numai 0,11% peste nivelul de vineri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,6%.

Indicele extins BET-XT a stagnat, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,12%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de 34 milioane lei (7,5 milioane euro), sumă cu 14% sub rulajul de vineri, de 39,4 milioane lei (8,7 milioane euro). La fel ca în şedinţele precedente, lichiditatea a fost asigurată în principal de câteva acţiuni şi de deal-uri.

Aproape două treimi din rulajul de luni au reprezentat transferuri cu acţiunile BRD (14,1 milioane lei, din care trei deal-uri de 13,7 milioane lei) şi cu titlurile Fondului Proprietatea (7,2 milioane lei, inclusiv un deal de 1,6 milioane lei). Deal-urile cu acţiunile BRD au fost realizate la 9,15 lei, preţ similar ultimei cotaţii de vineri pe piaţa principală, iar tranzacţia negociată cu titlurile FP a fost operată la un preţ cu 0,5% sub închiderea de vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile BRD au scăzut foarte uşor, cu 0,11%, la 9,14 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,09%, la 0,813 lei.

Rulaje de peste 500.000 de lei au mai înregistrat acţiunile SIF Oltenia (2 milioane lei, din care un deal de 666.000 de lei), OMV Petrom (1,4 milioane lei), Romgaz (1,1 milioane lei), Transgaz (3 milioane lei, inclusiv trei deal-uri de 1,6 milioane lei), Transelectrica (868.000 de lei, inclusiv un deal de 434.000 de lei), BVB (516.000 de lei).

Câte un deal a fost realizat şi cu titluri Prodplast (266.000 de lei) şi Electroargeş (264.000 de lei).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 212.000 de lei, faţă de aproape 460.000 de lei în şedinţa de vineri.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursa de la Londra era în stagnare, iar pieţele de la Paris şi Frankfurt era în scădere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,4%. Majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est sunt în stagnare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO