Burse - Fonduri mutuale

Dolarul intră pe plus în 2018 înainte de întâlnirea Fed

Dolarul intră pe plus în 2018 înainte de întâlnirea Fed

Autor: Dan Grigore Ivan

02.05.2018, 00:00 518

Moneda americană a reuşit să intre în teritoriul pozitiv în 2018, după o creştere de aproximativ 0,45% în faţa unui coş format din cele mai importante monede ale lumii. Totodată, faţă de moneda americană, aprecierera dolarului a fost tot de 0,45%, până la o cotaţie 1,2023.

Tensiunile geopolitice au revenit în 2018, după ce jumătatea lui 2017 a adus o aparentă acalmie pe scena mondială, ceea ce a şi dus la o apreciere importantă a marilor burse ale lumii, atât europene, americane sau asiatice.

Criza din Siria, suspendarea sau nu a acordului cu Iranul sau schimburile de replici privind aplicarea de taxe vamale de către Statele Unite pentru oteţ şi aluminu sunt noua serie de evenimente la care comunitatea investiţională trebuie să fie foarte atenă. Scăderea monedei europene din ultima lună a corespuns şi cu aprecierea puternică a pieţelor europene care au reuşit să intre de asemenea în teritoriul pozitiv, după o creştere de aproape 6% în această perioadă. 

 
 
 

Moneda american 

 

a crescut cu aproximativ 0,45%

 

în 2018

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO