Burse - Fonduri mutuale

Două insolvenţe într-o săptămână pe Bursă: UCM Reşiţa şi Prodlacta Braşov au cerut protecţie în faţa creditorilor

Două insolvenţe într-o săptămână pe Bursă: UCM Reşiţa şi Prodlacta Braşov au cerut protecţie în faţa creditorilor

Foto Shutterstock

Autor: Adrian Cojocar

13.12.2011, 00:06 1474

Bursa a fost lovită în ultima săptămână de două noi anunţuri de insolvenţă după ce în ultimele luni situaţia părea că s-a calmat pe fondul revenirii economice interne şi companiile aflate în dificultate erau tot mai puţine.

Producătorul de echipamente hidro şi motoare UCM Reşiţa (UCM), care alături de Electroputere Craiova (EPT) şi Rulmentul Braşov (RBR) erau în trecut unele dintre cele mai mari uzine de pe Bursă, şi-a anunţat săptămâna trecută intrarea în insolvenţă la cererea proprie într-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În cadrul procesului de insolvenţă instanţa a admis cererile de intervenţie ale mai multor creditori precum Remarul Logistic, Energy Holdings, Marius Gabriel Transport şi Italinox România.

Firma V.F. Insolvenţă IPURL a fost desemnată ca administrator judiciar al UCM însă instanţa a permis companiei să-şi păstreze dreptul de administrare şi de conducere a activităţii sub supravegherea administratorului judiciar.

Potrivit statisticilor, mai puţin de una din 10 companii care intră în insolvenţă reuşeşte să se redreseze şi să evite falimentul.

Intrarea în insolvenţă a UCM Reşiţa vine după ce anul trecut compania a fost implicată într-un scandal al rambursărilor ilegale de TVA. Conducerea UCM a fost acuzată că a vândut echipamente de 250 de milioane de euro la preţuri mult peste valoarea lor reală către una dintre firmele sirianului Said Baaklini tranzacţie în urma căreia acesta ar fi încasat 60 de milioane de euro TVA de la stat.

În urma anchetei, Adrian Chebuţiu, preşedinte şi director general al companiei, a fost audiat de procurorii DNA, el fiind cercetat în stare de libertate. Între timp Chebuţiu a fost înlocuit din aceste funcţii de Dan Nicolae Obadau.

Problemele UCM, uzină controlată de grupul elveţian INET, au început în anul 2006, când firma a raportat pierderi uriaşe, de 59 milioane de lei la o cifră de afaceri de 121 milioane de lei, motiv pentru care acţiunile companiei au fost retrogradate un an mai târziu la categoria a III-a a Bursei, fiind totodată şi singura companie cotată la această categorie.

Dacă în 2007 şi 2008 UCM părea că şi-a redresat activitatea, reuşind să încheie ambii ani uşor pe profit, începând cu 2009 producătorul de echipamente a raportat din nou pierderi foarte mari, care au cumulat circa 207 milioane de lei (51,7 milioane de euro). La 30 septembrie compania avea plăţi restante care însumau 151 milioane de lei (35,1 milioane de euro), cea mai mare parte fiind datorii către stat, care se ridicau la 106,8 milioane de lei. Pe platforma UCM lucrează peste 2.200 de oameni.

Dintre marile uzine de pe Bursă doar Electroputere Craiova a mai reuşit să se redreseze după ce a vândut mai multe terenuri către dezvoltatori imobiliari pentru a-şi achita o parte din datorii, însă şi aceasta continuă să înregistreze pierderi importante.

De cealaltă parte, lichidatorii fostei uzine braşovene Rulmentul au reuşit anul trecut să vândă activele companiei după ce s-au chinuit ani buni să le înstrăineze. Terenurile Rulmentul au ca destinaţie tot proiecte imobiliare.

În hora insolvenţelor a intrat recent şi producătorul de lactate Prodlacta Braşov (PRAE), cotat pe piaţa RASDAQ şi deţinut de salariaţi, care a declanşat procedura la cererea proprie. Salariaţii nu s-au înţeles cu minoritarii greci din grupul Tyras pentru vânzarea pachetului de control şi s-au războit cu ei în instanţă, iar pe fondul scăderii vânzărilor conducerea a fost nevoită să intre sub protecţia insolvenţei.

În primele nouă luni afacerile Prodlacta s-au redus cu 56%, la 16,6 milioane de lei, iar compania a raportat pierderi de 3,6 milioane de lei.

Procedura insolvenţei a fost declanşată la numai câteva zile după ce acţionarii societăţii au respins o majorare de capital în cadrul căreia minoritarii de la Olympus Dairy Industry Baraolt, parte a producătorului de lactate grec Tyras, au propus să vină cu suma de 13,5 milioane de lei.

Olympus Dairy Industry deţine o participaţie de 23,4% din acţiunile Prodlacta, în timp ce asociaţia sala­riaţilor Prodlacta deţine 41,75% din capital.

Brailact Bucureşti (BRLT), un alt producător de lactate de pe bursă, a intrat în insolvenţă în mai 2009, iar în mai 2011 compania a fost dizolvată, iar acţiunile au fost retrase de la tranzacţionare.

Flamingo International (FLA) a fost prima companie de pe piaţa reglementată a bursei de la Bucureşti intrată în insolvenţă care s-a transformat mai apoi în cel mai răsunător faliment de pe piaţa de capital, în condiţiile în care businessul Flamingo se ridica în 2008 la circa 260 milioane de euro.

Printre companiile de pe Bursă care au intrat în insolvenţă în ultimii ani se numără producătorul de contoare Contor Group (CGC), producătorul de utilaj petrolier Uztel Ploieşti (UZT) şi producătorul de textile Siretul Paşcani (SRT).

Creditorii Siretul au aprobat planul de reorganizare, în timp ce creditorii Uztel nu au fost de acord cu planul întocmit pentru reorganizarea socie­tăţii.

De cealaltă parte, pachetul de control al Contor Group ar urma să fie răscumpărat de companie la o valoare simbolică, de maximum 35.000 de euro, tranzacţie prin care olandezii de la fondul MEI şi creditorul principal ING ar putea prelua controlul societăţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO