Primele victime făcute public până acum ale fluctuaţiei violente a francului elveţian de joi sunt brokerii de retail pe forex, adică pe piaţa unde se tranzacţionează cursurile valutare ale aproape tuturor monedelor din lume.
Alpari, un broker din Marea Britanie, aflat în top şi-a cerut deja insolvenţa, pierzându-şi tot capitalul. Clienţii încă nu ştiu unde sunt banii lor şi ce au pierdut. În Statele Unite cel mai mare broker de retail pe această piaţă valutară, FXCM, stă în viaţă pentru că a primit o linie de finanţare de ajutor de 300 de milioane de dolari. Probabil că în următoarele săptămâni vor apărea şi alţii.
Ceea ce s-a întâmplat cu francii elveţieni, adică o fluctuaţie de 30%, care a venit în urma renunţării de către Banca Centrală a Elveţiei la cursul fix de 1,2 CHF/Euro scoate la lumină această piaţă de retail pe forex şi tranzacţiile în marjă care o însoţesc.
Dacă pui 10.000 de euro poţi să iei o poziţie de două milioane de euro în Marea Britanie sau chiar de 10 milioane de euro în Cipru. Americanii, mai conservatori, permit o poziţie în marjă de numai 1 la 50, adică la 10.000 de dolari poţi să tranzacţionezi de 500.000 de dolari.
Cred că mulţi dintre voi aţi primit cel puţin un telefon în această viaţă de undeva, unde vi se spunea că sunteţi norocos că aţi fost sunat să vi se dea un pont şi aveţi o şansă extraordinară de a face bani pe forex, pe acţiuni sau cine ştie pe ce alte instrumente.
Dacă puneai 1.000 de euro, pentru început, puteai să iei o poziţie de 200.000 de euro, iar la 0,1% mişcare favorabilă de curs puteai să faci 200 de euro, adică 20%.
Dacă pui la bancă 1.000 de euro, 20% faci în 5 ani. Aşa, pe piaţa Forex, poţi să îi faci în câteva minute. Gândiţi-vă câţi bani poţi să faci dacă pui nu 1.000 de euro, ci 10.000 de euro şi ai noroc să fii pe direcţia în care evoluează cursul. La 10.000 de euro şi un leverage de 1000/1 şi la o creştere sau scădere a cursului favorabilă de numai 0,5% poţi să câştigi 50.000 de euro.
La banii aceştia nici nu mai are sens să mergi la muncă sau să faci altceva. Poţi să stai toată ziua şi să tranzacţionezi de acasă, din cafenele, de la restaurant, de pe iaht, de oriunde există internet şi îţi merge reţeaua de telefonie mobilă.
Dar ce se vorbeşte mai puţin atunci când ţi se face capul calendar privind posibilităţile nelimitate de câştig – gândiţi-vă că vi se sugerează să faci credit de nevoi personale sau să faci rost de bani de unde ştii ca să poţi juca o sumă mai mare - este şi pierderile pe care sigur le vei înregistra.
Fiind un joc unde la final dacă tu vrei să câştigi altul va trebui să piardă, cei mai mulţi dintre jucătorii de retail pierd. Conform statisticilor procentul de pierzători se duce spre 80-90% din jucătorii mici care tranzacţionează online.
Sunt şi jucători de retail care au făcut bani din această tranzacţionare online non-stop, unde poţi să îţi începi ziua cu Yen-ul japonez, poţi să mai treci dolarul australian, ajungi la 9 dimineaţă în Europa şi chiar poţi să iei o poziţie la Bucureşti pe cursul leu-euro, pentru ca spre seară să te duci în Statele Unite de la o cafenea din Centrul Vechi şi de acolo să pui un milion de dolari pe sau contra dolarului. La 12 noaptea poţi să îţi închei ziua mai bogat sau mai sărac. De obicei mai sărac.
Ceea ce s-a întâmplat cu francul elveţian, respectiv scăderea cursului în câteva minute de la 1,2 CHF/ Euro până la 0,88 CHF/Euro, pentru a urca apoi la 1,08 CHF/Euro arată că brokerii de retail de pe piaţa valutară nu sunt pregătiţi pentru asemenea fluctuaţii violente de curs sau cursuri.
Peste noapte un broker de top din Marea Britanie şi-a declarat falimentul în urma pierderilor înregistrate. Citesc articole pe tema brokerului Alpari, sponsor de bază al echipei de fotbal Westham United din Anglia, unde clienţii îşi caută banii şi nu ştiu dacă îi vor mai găsi.
”Erau economiile mele. Mi-am mutat toţi banii din bancă din cauza dobânzilor mici şi i-am pus la acest broker, considerând că este lichid ca o bancă. Am crezut că nu există nicio şansă să dea faliment. După Lehman Brother în 2008 m-am gândit că au proceduri de risc. Aceştia sunt banii oamenilor”, spune un client al lui Alpari, citat de FT. Şi vor mai apărea astfel de clienţi.
Ceea ce nu se spune în niciun material de marketing atunci când se vând astfel de produse şi nici organele de reglementare nu avertizează este că la mişcări bruşte, violente, care durează câteva minute, poţi să câştigi foarte mulţi bani, dar de cele mai multe ori oamenii simpli sunt cei care pierd. Brokerul nu le mai poate închide poziţiile să le reducă pierderile, comunicaţiile nu mai merg, nu se mai preiau ordine şi în general nimeni nu mai răspunde la telefon.
În 2008 nici giganţii financiari nu mai răspundeau la telefon şi nu vorbeau cu clienţii, darămite să execute ordinele...
Joi pe piaţa valutară globală au fost minute în care nici cei mai mari jucători pe forex, care sunt băncile, nu mai ofereau cotaţii. Nimeni nu îşi mai asuma nimic.
În Statele Unite, organismele de reglementare, mult mai avansate în administrarea riscului după 2008, au redus marja de leverage, marja de împrumut la numai 1/50. Chiar şi cu asemenea marjă cel mai mare broker de retail pe forex a intrat ”în faliment”, fiind salvat de o linie de finanţare acordată de un confrate de-al lui.
Proliferarea brokerilor online de tranzacţionare, în lipsa explicării şi administrării riscurilor va face victime pe bandă rulantă. Problema nu este că pierde cineva, ci că există şi persoane care îşi pierd economiile, fiind atraşi de această posibilitate de a câştiga cu mult mai mult decât dacă şi-ar ţine banii la bancă.
În ultimii ani România a fost invadată de astfel de brokeri, care nu sunt reglementaţi nicicum şi vând produse de tranzacţionare pe piaţa românească.
Ţin minte că anul trecut, într-o dimineaţă, a sunat la redacţie un cititor de ZF care vroia să ştie ce este cu aceşti brokeri, că tot are unul care îl sună perseverent şi îi spune câţi bani poate să câştige şi ce oportunităţi a ratat. Cititorul, mai în vârstă, încerca să verifice cine este acel broker şi dacă să aibă încredere în el să îi dea 10.000 de euro ca să câştige de la 1.000 de euro în sus dacă ”merge pe mâna lui şi valorifică ponturile pe care le are”. L-am întrebat dacă are bani de pierdut înainte de a câştiga ceva. El mi-a spus că nu, că aceia sunt banii lui de economii, de la bancă.
Atunci i-am spus să fugă de aceste oportunităţi. ”Dar unde să mă duc, că banca nu-mi dă mai nimic”.
Odată cu scăderea dramatică a dobânzilor la aproape toate monedele din lume, mulţi depunători încep să se întrebe ce să facă cu banii, unde să îi pună ca să câştige mai mult, întrucât 1-2-3% pe an nu mai înseamnă nimic.
Această situaţie dă naştere la apariţia şi promovarea diferitelor alternative, de atragere de bani cu randamente mai ridicate: fondurile mutuale, bursa, fondurile de acţiuni şi cine ştie ce alte instrumente – tranzacţionarea online – câştigă teren. Cea care îţi aduce cea mai mare rentabilitate, dar cu cel mai mare risc, este tranzacţionarea online, în marjă. Din acest motiv este ca un drog. Intri în sevraj gândindu-te câţi bani poţi să câştigi în cel mai scurt timp posibil.
România, o ţară cu o educaţie financiară precară este un teren fertil. Să nu ne trezim că oamenii îşi scot economiile din bănci, mai ales cei care îşi dau seama că dacă nu riscă nu ard etapele, şi îşi pun banii pe platformele de tranzacţionare online. Când îi vor pierde vor întreba cine reglementează aceste platforme. Când câştigă, toată lumea deschide şampania. Când pierd apar furia şi întrebările.
