• Leu / EUR4.7564
  • Leu / GBP5.5575
  • Leu / USD4.2005
Burse - Fonduri mutuale

După taxa pe stâlp şi accize, businessul Petrom a mai primit o lovitură: barilul de petrol s-a ieftinit cu 23%

Autor: Radu Bostan

30 oct 2014 1337

Scăderea preţului petrolului cu 23% va pune şi mai multă presiune pe rezultatele financiare ale OMV Petrom (simbol bursier SNP) din a doua jumătate a anului, însă analiştii susţin că acţiunile companiei sunt un pariu mai bun pe termen lung decât cele ale Romgaz graţie proiectelor de exploatare din Marea Neagră.

Cotaţia petrolului Brent, folosit ca referinţă pe piaţa europeană, a atins săptămâna aceasta un nivel de 85 de dolari pe baril, minimul ultimilor doi ani, potrivit datelor Thomson Reuters, după ce a stat mare parte din an deasupra nivelului de 100 dolari pe baril, cu un vârf de 114 dolari în luna iunie. Cotaţia petrolului a scăzut 23% de la începutul anului, iar Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaz din Sud-Estul Europei, a fost afectat de ieftinierea „aurului negru“. Acţiunile Petrom au scăzut cu 7% de la începutul anului, iar cele ale grupului petrolier austriac OMV, acţionarul majoritar, s-au prăbuşit cu 30%. Petrom a raportat deja un profit în scădere cu 20% pe primul semestru şi o reducere a producţiei de hidrocarburi, principalul segment de business, în trimestrul al treilea. În primul semestru, rezultatele financiare au evoluat sub impactul noului impozit pe construcţii speciale şi al reducerii consumului de carburant din cauza introducerii accizei suplimentare. Pe 6 noiembrie, compania îşi va anunţa rezultatele financiare la nouă luni.

„Scăderea petrolului vine pe fondul unei încetiniri a economiei globale. Cererea este mai scăzută pentru că încetineşte China, iar economiile mari emergente precum Brazilia nu au o creştere economică care să compenseze“, a explicat analistul Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare din BCR.

Pentru economia în ansamblu, ieftinirea petrolului poate fi o veste bună dacă se traduce într-un preţ mai mic la pompă pentru carburant, deoarece va creşte venitul disponibil al gospodăriilor şi va lăsa mai multe fonduri la companii pentru investiţii. Efectele se vor transmite însă lent, dar ar trebui să se vadă în ultimele două luni ale anului, a adăugat Căruntu.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7564
Diferență: 0,0547
Ieri: 4.7538
Azi: 4.2005
Diferență: -0,019
Ieri: 4.2013
Azi: 5.5575
Diferență: 0,4174
Ieri: 5.5344
Azi: 4.2296
Diferență: 0,0284
Ieri: 4.2284