Burse - Fonduri mutuale

Efectele crizei energetice: Chimcomplex concediază 400 de salariaţi, aproximativ 20% din total. Ştefan Vuza: „Măsura are la bază necesitatea redimensionării şi eficientizării activităţii”

Efectele crizei energetice: Chimcomplex concediază 400...

Autor: Tibi Oprea

26.09.2022, 18:35 618

Chimcomplex (simbol bursier CHOB), companie care deţine platformele Oltchim şi Borzeşti, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că demarează un program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajaţi în încercarea de a face faţă exploziei preţurilor la energie, grupul fiind unul dintre cei mai mari consumatori de gaze la nivel naţional.

„Această masură are la bază necesitatea redimensionării şi eficientizării activităţii Societăţii, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, dar şi în contextul economic şi geopolitic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaţionale şi de funcţionare, să îşi eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane şi financiare, să se adapteze la influenţele exercitate de contextul naţional şi internaţional de criză, pentru a depăşi toate provocările”, se arată în raportul publicat la BVB.

La 30 iunie 2022, Chimcomplex avea 1.936 de angajaţi, ceea ce înseamnă că circa 20% din personal va fi disponibilizat, arată calculele ZF.

Anterior, compania a anunţat că încearcă să protejeze angajaţii, însă dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni aceştia şi-ar putea pierde locul de muncă. Odată cu această măsură, Chimcomplex a şi închis unele secţii de producţie.

„Angajaţii Chimcomplex sunt în continuare o prioritate absolută pentru companie. Încercăm să găsim soluţii pentru protejarea lor, însă dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, suntem în situaţia în care va trebui să dăm curs programului de disponibilizare colectivă, după perioada de şomaj tehnic”, transmitea societatea la jumătatea lunii martie.

Chimcomplex a încheiat primul semestru (S1) din acest an cu afaceri de 1,22 mld. lei, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul companiei s-a diminuat cu 42%, până la 165 mil. lei, evoluţie marcată de majorarea preţurilor la energie şi gaze, potrivit raportului financiar semestrial.

“Rezultatele financiare sunt în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2021 ca urmare a creşterii alarmante a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Este esenţial acum să avem asigurat acelaşi mediu economic ca marii noştri competitori europeni şi globali, care beneficiază de preţuri mult mai bune la resurse de bază. În acest fel produsele lor sunt mai ieftine şi invadează piaţa României şi a ţărilor din jur. Acest lucru duce la un deficit şi mai mare al balanţei comerciale a României”, spuneau oficialii companiei în raportul la S1/2022.

Aceştia estimau că în acest context trendul descendent al rezultatelor financiare va continua şi în a doua parte a anului. „Ca şi alte companii din industrie avem nevoie de intervenţia statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul  reorganizarea producţiei şi optimizarea structurii organizaţionale”, au mai spus reprezentanţii companiei.

Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, şi companie strategică pentru economia românească, are un plan de investiţii de 2,4 miliarde de euro până în 2024, potrivit ultimelor date. În 2018, compania a preluat activele de la Oltchim, şi a devenit cel mai  mare exportator cu capital românesc.

Începând cu data de 17 ianuarie 2022 acţiunile Chimcomplex SA Borzesti sunt liber tranzacţionate la categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti, continuându-şi parcursul pe piaţa de capital început în 1996 pe Piaţa AeRO.

De la începutul anului acţiunile CHOB s-au depreciat cu 24,6%, pe un rulaj de 18 milioane de lei, compania ajungând la o capitalizare de 6,1 miliarde de lei. Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%), iar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului deţine 9% din capitalul social, arată datele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO