• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Burse - Fonduri mutuale

Electrica intră pe pierderi de 41 milioane lei în T1/2019 pe fondul unor costuri mai mari cu achiziţia energiei electrice

Electrica intră pe pierderi de 41 milioane lei în T1/2019 pe fondul unor costuri mai mari cu achiziţia energiei electrice

Autor: Roxana Petrescu

16 mai 2019 241

Miercuri după-amiază acţiunile scădeau cu 2%.

Grupul Electrica, cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie în funcţie de numărul de consumatori, a intrat pe pierderi în primele trei luni din 2019, unul dintre principalii factori fiind creşterea costurilor cu achiziţia energiei electrice.

„Având în vedere noul context legislativ şi faptul că, în acest an, comparativ cu 2018, cadrul de reglementare a suferit modificări semnificative, 2019 fiind primul an al unei noi perioade de reglementare în segmentul de distribuţie, rezultatele înregistrate în primul trimestru al acestui an au fost anticipate în bugetul de venituri şi cheltuieli. Electrica va continua programele de optimizare a activităţilor şi reducere a costurilor, precum şi adaptarea strategiei la condiţiile pieţei şi cadrului de reglementare, astfel încât rezultatele la final de an să fie în linie cu aşteptările investitorilor“, spune Corina Popescu, directorul general executiv al grupului Electrica.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744