Acţiunile Electrica (simbol bursier EL) erau în scădere cu 2,42% la începutul şedinţei de tranzacţionare de vineri, după ce cu o seară înainte compania a anunţat că a anulat negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) privind achiziţia participaţiilor minoritare la filialele de distribuţie şi furnizare.
Electrica a pierdut astfel 121 milioane de lei din valoarea de piaţă în ultimele două zile.
"Pentru moment, între aşteptările noastre şi cele ale reprezentanţilor Fondului Proprietatea există diferenţe, fiecare urmărind, evident, satisfacerea intereselor acţionarilor şi investitorilor săi. Chiar dacă negocierile nu s-au finalizat cu succes de data aceasta, Electrica şi FP rămân parteneri în continuare", a declarat, ieri, Ioan Roşca, directorul general al Electrica.
El a mai spus că grupul va analiza alte oportunităţi de investiţii.