Producătorul de echipamente electrice Electro-Alfa International, listat la Bursa de Valori Bucureşti în martie 2026, ar putea fi inclus în indicele principal BET la revizuirea ale cărei rezultate sunt aşteptate în această săptămână, arată o estimare a BT Capital Partners.
Potrivit analiştilor casei de brokeraj, calculele lor indică intrarea Electroalfa în coşul BET, cel mai probabil prin înlocuirea Sphera Franchise Group, operatorul KFC, Pizza Hut şi Taco Bell din România. Comisia Indicilor a bursei este aşteptată să comunice rezultatele revizuirii după şedinţa programată în aceste zile.
Compania din Botoşani a intrat la tranzacţionare pe 3 martie, după o ofertă publică iniţială în care a vândut aproape 66 de milioane de acţiuni noi şi a atras fonduri nete de 544,3 milioane de lei. Acţionarul majoritar Gheorghe Ciubotaru deţine 52% din capital, iar Electro Alfa Management încă 13%, ceea ce lasă un free-float de 35%, format din investitorii intraţi în IPO.
La capitalizarea de 2,81 miliarde de lei calculată la închiderea de luni, Electroalfa depăşeşte Sphera Franchise Group, evaluată la 1,79 miliarde de lei. Free-float-ul rămâne însă un criteriu determinant în ponderarea din indice, alături de lichiditate.
Marţi, la prânz, acţiunile Electroalfa se apreciau cu 2,7%, la 15,3 lei, după o scădere de 3% în şedinţa precedentă. Titlurile Sphera scădeau cu 3%, la 44,9 lei, deşi în ultima lună rămân pe plus cu aproape 14%.
În primul semestru, Electroalfa a raportat venituri totale de 364,3 milioane de lei, în creştere cu 18,1%, şi un profit net de 27,9 milioane de lei, mai mare cu 8,4%. EBITDA a stagnat la 37,2 milioane de lei, iar marja operaţională s-a redus la 8,6%, de la 10,4%. Compania şi-a menţinut bugetul pentru 2026, care prevede venituri de 1,014 miliarde de lei.