• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Burse - Fonduri mutuale

Electroargeş face ofertă de preluare la Lactate Natura

Electroargeş face ofertă de preluare la Lactate Natura

Autor: Ioana Tudor

13 oct 2014 488

Acţionarii producătorului de aparate electrocasnice Electroargeş (simbol bursier ELGS), controlat indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu, au aprobat începerea demersurilor legale pentru derularea ofertei publice obligatorii de preluare a producătorului de lactate Lactate Natura Târgovişte (INBO).

Potrivit celor mai recente raportări de pe bursă, la societatea Lactate Natura, Chelu controlează prin societăţile Revan Com şi Progal Vitrade 26,6% din acţiuni, în timp ce societatea de investiţii financiare SIF Oltenia (SIF5) controlează 39,71%, iar alţi acţionari minoritari deţin cumulat 33,7%.

Decizia a fost luată într-o AGEA desfăşurată pe 10 octombrie şi vine după ce la finele lunii iulie Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a somat Electroargeş să se încadreze în prevederile articolului 203 din legea privind piaţa de capital şi să lanseze oferta de preluare.

Potrivit articolului 203, „o persoană care, ca urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei deţineri“.

Acţiunile producătorului de lactate s-au tranzacţionat cel mai recent pe 9 octombrie, la preţul de 6,97 lei/unitate, cu 74,2% peste închiderea precedentă. La această referinţă, compania are o capitalizare bursieră de 17,2 milioane de lei.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867