Burse - Fonduri mutuale

Electroputere va plati in 2008 dividende si datorii de 1 mil. euro catre AVAS

16.01.2008, 17:53 30

Electroputere Craiova (EPT) va plati in acest an Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) circa 1 mil. euro, reprezentand dividendele nealocate pana in anul 2000 si datoriile preluate de AVAB, a declarat marti Cornel Mondea, directorul general al companiei. "Pana in anul 2000 societatea a fost pe profit, insa dividendele pentru actiunile statului nu au fost alocate, din cauza situatiei precare si a procesului de privatizare initiat in acelasi an", a spus directorul companiei. El a precizat ca la finele lunii decembrie Electroputere a platit o parte din datoriile catre stat si catre autoritatile locale. Directorul Electroputere a adaugat ca noul actionar majoritar ar putea aloca pana la finele lunii ianuarie o noua transa din infuzia de capital de lucru in valoare de 37 mil. euro, conform angajamentului asumat prin contractul de privatizare. Al-Arrab a preluat, in luna noiembrie a anului trecut 62,82% din capitalul social al Electroputere, printr-o tranzactie de peste 120 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO