Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Dragoş Manolescu, OTP Asset Management: În primele două luni din 2021, numărul de investitori în fondurile noastre a urcat cu 7,4%, până la 10.826, iar activele au crescut cu 13%, la peste 666 mil. lei. Activele fondurilor cu componentă de acţiuni au crescut între 20% şi 53% în două luni

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

17.03.2021, 17:30 128

În primele două luni ale anului 2021, numărul de investitori în fondurile administrate de OTP Asset Management a urcat cu 7,4%, până la 10.826, în timp ce activele sub gestiune au crescut cu 13%, la peste 666 de milioane de lei.

„În lunile ianuarie-februarie 2021 numărul investitorilor în fondurile OTP a crescut cu 7,44%, până la 10.826. Este o dinamică încurajatoare, practic cea mai mare creştere pe care am înregistrat-o în primele două luni ca număr de investitori. De asemenea, dacă mă uit la activele sub administrare, în primele două luni au crescut cu aproape 13%, ajungând la peste 666 de milioane de lei, un nou record“, spune Dragos Manolescu, director general adjunct al OTP Asset Management. Investiţiile recurente pe care investitorii în fondurile OTP AM le fac au ajuns să reprezinte peste 73% din operaţiunile desfăşurate de societate într-o lună. Dragoş Manolescu afirmă că acesta este rodul educaţiei financiare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO