Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Despre industria fondurilor mutuale la S1/2021, subscrieri, investitori, active şi perspective. Jan Pricop, AAF: Randamentele au atras atenţia multor investitori. Fondurile mutuale de investiţii au ajuns la S1/2021 la circa 407.500 de investitori, active de 25 mld. lei şi subscrieri de 2,1 mld. lei

Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Eduard Ivanovici, Liviu Popescu

19.07.2021, 11:00 137

Spre comparaţie, la S1/2020 fondurile aveau 330.000 de investitori, active de 20,5 mld. lei şi retrageri de 3,9 mld. lei.

Pe 16 iulie, în emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi, Jan Pricop - director executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF) a prezentat cele mai recente statistici ale industriei fondurilor de investiţii din România, cele la iunie 2021. Astfel industria fondurilor mutuale din România a înregistrat creşteri pe linie ale unor indicatori precum numă­rul de investitori, valoarea activelor, faţă de iunie 2020 dar şi faţă de începutul lui 2021.

„Primele şase luni au continuat evoluţia pozitivă pe toţi indicatorii. Numărul de investitori a ajuns la 407.500 de persoane, în creştere semnificativă faţă de finalul anului trecut, când aveam 350.000 de investitori. Avem o creştere şi mai importantă (plus 24%) dacă ne raportăm la iunie 2020“, spune Jan Pricop la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Activele fondurilor deschise de investiţii au urcat la iunie 2021 la aproape 25 mld. lei, plus 13% de la începutul anului 2021.

„Pe segmente, au existat creşteri importante în zona fondurilor de acţiuni, fonduri diversificate, dar chiar şi fondurile de obligaţiuni au avut o creştere considerabilă. Activele fondurilor de obligaţiuni au crescut cu 15%, cele diversificate cu aproape 53%, activele fondurilor de acţiuni au crescut cel mai puternic, cu 73%, iar acţiunile altor categorii de fonduri au crescut cu 23%”.

Ca şi număr de investitori, situaţia se prezintă astfel la iunie 2021: 249.300 de investitori în fonduri de obligaţiuni, 81.300 de investitori în fonduri multi-active, 27.000 de investitori în acţiuni, 1.723 în randament absolut şi alţi 48.100 în alte fonduri.

Pe de altă parte, subscrierile la S1/2021 au fost în sumă de 2,1 mld. lei. “Intrările în T2 au fost uşor sub cele din T1, când am avut 1,252 miliarde. În T2 am avut 922 de milioane. Continuă practic recuperarea acelor active care au ieşit în T1 din anul 2020. Astfel, ultimele trei trimestre sunt cu intrări pozitive”.

Cum se explică aceste creşteri, atât pe partea numărului de investitori cât şi pe partea de active gestionate? “Cred că şi randamentele acestor fonduri de investiţii au atras atenţia multor investitori. Avem randamente la 12 luni care s-au situat în general între 30% şi 40%, iar la 36 de luni, randamentele s-au situat de regulă între 45% şi 65%. De asemenea, este rezultatul eforturilor tuturor membrilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri prin programul nostru Economiseşte Inteligent, dar poate şi prin intermediul celorlalte programe individuale ale membrilor. Cred că toate acestea au dus la creşterea conştientizării faptului că fondurile de investiţii reprezintă o alternativă viabilă de a pune economiile la treabă, de a nu mai aştepta să stai cu banii în depozite bancare pe dobânzi care practic nu mai motivează pe nimeni. Noi sperăm ca acest trend să se păstreze şi să nu avem fluctuaţii majore. şi bineînţeles că ne dorim să ajungem mult mai sus”.

Alte afirmaţii ale lui Jan Pricop la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi:

Despre industria fondurilor mutuale:

„Suntem de partea acelui demers prin care dorim să se realizeze reţinerea la sursă a impozitului pe câştigurile din transferul titlurilor de valoare pentru că este o birocraţie suplimentară pentru investitori să completeze acea declaraţie şi să o depună la ANAF. Reţinerea la sursă ar presupune efectiv acest lucru – impozitul se reţine de către intermediari, iar investitorul nu mai trebuie să declare în relaţia cu ANAF-ul. Impozitul reţinut este virat automat în bugetul de stat. Este mai uşor şi pentru statul român să încaseze aceste sume, însă rămâne de văzut, demersul este destul de avansat. Sperăm să avem succes.”

„Vom merge către Ministerul de Finanţe, către factorii de decizie. Avem şi suportul ASF-ului, important este să obţinem această debirocratizare. N-aş putea să avansez o dată pentru că sunt demersuri care uneori iau ceva timp.”

„Legat de situaţia conform căreia avem – oarecum surprinzător – acest investiţii în iunie, este poate şi rezultatul faptului că promovăm în mod susţinut ideea investiţiei recurente. Practic, investitorii care şi-au stabilit în urmă cu câteva luni o anumită recurenţă nu fac nimic, ei sunt în vacanţă, iar investiţia se realizează automat din contul lor bancar. Banii sunt trimişi în contul fondului de investiţii şi se achiziţionează noi unităţi fără ca el să intervină în mod concret. Este o posibilitate pe care noi o încurajăm pentru că îţi oferă şansa de a achiziţiona unităţi la un astfel de fond în diverse contexte de piaţă şi nu vei fi supus riscului de a achiziţiona într-un moment nefericit. În acelaşi timp, ai ocazia şi posibilitatea de a achiziţiona şi în acele momente în care piaţa suferă o corecţie şi în care nu ai avea neapărat curaj să efectueze operaţiuni, dar odată ce ţi-ai stabilit această recurenţă şi ai disciplina de a nu reveni asupra ei, lucrurile vor merge de la sine, iar emoţia va fi pusă undeva în plan secundar.”

Despre perspectivele pentru bursă:

„Cred că bursa va continua să performeze anul acesta şi probabil va depăşi praguri maxime în ceea ce priveşte indicii. Sunt de părere că va mai sparge nişte praguri anul acesta. Este important că observăm listări noi, fie că vorbim de emitenţi de acţiuni sau obligaţiuni. Este extrem de important să vedem cât mai mulţi emitenţi pe bursă pentru că şi fondurile de investiţii îşi realizează acolo plasamentele: acolo cumpără obligaţiuni, acţiuni – mai ales cele care sunt concentrate pe investiţiile pe piaţa bursieră din România. Există şi anumite fonduri care au un mix de investiţii şi realizează şi plasamente pe pieţe externe. Consider că anul acesta este loc de o evoluţia pozitivă. Cu siguranţă va fi foarte important ce se va întâmpla pe pieţele externe.

 
AFACERI DE LA ZERO