♦ Compania a estimat iniţial emisiunea de obligaţiuni la 800.000 de euro, dar valoarea poate fi suplimentată ♦ Acţiunile LIH au un avans de 55,5% de la începutul anului.
Erik Barna, director general şi acţionar (13,2%) al furnizorului de soluţii software Life is Hard (simbol bursier LIH), pune aprecierea pe care compania a înregistrat-o la Bursa de la Bucureşti în ultimele şedinţe pe seama schimbării strategiei de dezvoltare, respectiv creşterea accelerată prin fuziuni şi achiziţii, şi spune că au câteva discuţii în acest sens.
„Cred că rulajul din ultimele şedinţe se datorează în mare parte hotărârii consiliului de administraţie, şi anume intenţia de preluare a fondului de comerţ a două companii din piaţă. Asta înseamnă şi o schimbare a strategiei companiei, de la trecerea de la o strategie care se baza pe o creştere organică, bazată în mare parte pe dezvoltarea şi investiţii proprii, la o creştere accelerată, dar pe baze solide. Cred că investitorii au primit foarte bine acest anunţ. Încă de la începutul anului am declarat că suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în piaţă, în special în domeniul IT&C, ne uităm cu atenţie mare la companii cu potenţial şi în momentul în care identificăm companii care sunt pe linia noastră de business fie vom investi în ele, fie vom încerca o achiziţie. Obiectivul este ca în anii următori să creştem accelerat. Ne uităm la extinderea portofoliului de clienţi, creşterea forţei de vânzări, o creştere a foot print-ului companiei la nivel naţional, practic prin achiziţiile pe care le vom face vom fi prezenţi în mai multe reşedinţe de judeţ, vom acoperi aproape întreg teritoriul ţării“, spune Barna.