Burse - Fonduri mutuale

Este oficial: ASF a decis ca fondul de compensare să îi despăgubească pe clienţii Harinvest

Este oficial: ASF a decis ca fondul de compensare să îi...

Autor: Roxana Pricop

26.03.2014, 18:53 412

În şedinţa de astăzi, 26 martie 2014, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărăt că sunt întrunite condiţiile pentru intervenţia Fondului de Compensare a Investitorilor în scopul despăgubirii clienţilor Harinvest.

ASF a anunţat că în perioada următoare Fondul de Compensare a Investitorilor va putea demara procesul de despăgubire, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 de euro, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege (printre care stabilirea cu exactitate a sumelor sau acţiunilor deţinute de fiecare client Harinvest).

Legislaţia prevede că toţi păgubiţii care au de încasat sume de până la 20.000 de euro vor fi compensaţi integral de către Fond. Pentru ceea ce depăşeşte 20.000 de euro, păgubiţii se pot adresa instanţei de judecată până la întregirea sumelor pretinse.

ASF a anunţat că va informa atât investitorii cât şi instituţiile implicate în procesul de compensare, asupra paşilor procedurali de urmat.

Harinvest, firma de brokeraj care a păgubit 85 de investitori cu peste 10 milioane de lei (2,2 mil. euro), este primul caz de compensare de pe piaţa locală de capital. Potrivit legii, pentru a începe compensarea în limita plafonului legal de 20.000 euro/investitor, fondul are nevoie de o hotărâre de la ASF sau de o hotărâre definitivă de la o instanţă judecătorească care să  constate că Harinvest nu dispune de resurse financiare pentru restituirea activelor clienţilor.

Fondul are rezerve de 3,6 milioane de euro.
Potrivit celor mai recente informaţii primite de la reprezentanţii păgubiţilor, circa 85 de clienţi ai Harinvest au fost păgubiţi în total cu suma de 10 mil. lei (2,2 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO