Burse - Fonduri mutuale

Este oficial: Impact Developer & Contractor încheie anticipat plasamentul privat de obligaţiuni corporative

Este oficial: Impact Developer & Contractor încheie...

Autor: Dorin Oancea

22.12.2020, 12:08 305

Impact Developer & Contractor anunţă încheierea cu succes şi în mod anticipat a plasamentului privat de obligaţiuni corporative intermediat de TradeVille. 

Obligaţiunile emise în cadrul plasamentului privat derulat în perioada 11 – 21 decembrie (simbol IMP26E) sunt denominate în euro, au scadenţa la 6 ani şi o rată anuală fixă a cuponului stabilită de emitent de 6,4% plătibilă semestrial. Valoarea subscrierilor efectuate în cadrul plasamentului a fost de 6,581 milioane de euro.

Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 500 de euro. Subscrierea minimă în plasament a fost de 50 de obligaţiuni, echivalentul a 25.000 euro. Majoritatea subscrierilor au fost făcute online prin platforma de tranzacţionare TradeVille. Obligaţiunile urmează să fie listate pe sistemul multilateral de tranzacţionare operat de Bursa de Valori Bucureşti.

„Decizia de a face un parteneriat cu TradeVille pentru a creşte lichidităţile şi implicit interesul pentru compania Impact a fost o alegere bună, drept urmare, plasamentul anunţat s-a încheiat cu succes. Piaţa de Capital reprezintă în continuare axul central al strategiei de dezvoltare a companiei noastre”, spune Sorin Apostol, Director General, Impact Developer & Contractor

Înfiinţată în 1991, Impact Developer & Contractor a construit peste 4.000 de facilităţi rezidenţiale, însumând 500.000 de metri pătraţi construiţi şi peste 13,000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi comerciale. Impact Developer & Contractor este singurul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti. Activă pe piaţa de capital încă din 1996, Impact Developer & Contractor este încadrată in prezent pe segmentul Principal la categoria Premium ale Bursei de Valori Bucureşti, având o capitalizare bursieră de aproximativ 500 de milioane de lei.

TradeVille este un broker cu vechime de peste 25 de ani pe piaţa de capital din România. În 2020, TradeVille a intermediat peste 50% din plasamentele de acţiuni şi obligaţiuni corporative pentru companii din diferite industrii, printre care şi Impact Developer & Contractor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO