Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR Mugur Isărescu, cel mai longeviv şef de bancă centrală din lume, a fost votată de acţionarii Fondului Proprietatea (simbol bursier FP) în Comitetul Reprezentanţilor companiei, adică în entitatea care se ocupă de administrarea activelor Fondului, precum listări, tranzacţii şi alte operaţiuni. Au fost şase candidaţi pe două locuri.
Potrivit informaţiilor ZF de la adunarea generală FP de astăzi, ea a fost votată în proporţie de 56,8% „pentru” din voturile prezente. Al doilea loc a rămas vacant întrucât nu s-a întrunit numărul necesar de voturi de 50%.
Lăcrămioara Isărescu ocupă funcţia de responsabil Relaţii Guvernamentale şi de Reglementare IBM România şi Moldova. Anterior (2011-2014) a fost director de Relaţii Guvernamentale şi de Reglementare.
Un alt punct pe ordinea de zi pe care trebuiau să îl voteze acţionarii, respectiv punctul 8, se referea la prelungirea mandatului administratorului Franklin Templeton. În cazul în care acesta ar fi fost votat de acţionari, atunci punctul 10 – care prevedea conservarea patrimoniului, aşa cum cerea Ministerul Finanţelor în calitate de acţionar minoritar, cât şi oprirea programelor de răscumpărare – ar fi devenit nul. Ceea ce s-a şi întâmplat. Iar asta pentru că acţionarii au votat pentru prelungirea mandatului.
„Aprobarea (i) prelungirii mandatului Franklin Templeton International Services S.à r.l., o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în rue Albert Borschette, nr. 8A, L-1246 Luxemburg, înregistrată în Registrul Comerţului şi Societăţilor din Luxemburg sub numărul B 36.979, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea, care acţionează şi în calitate de administrator de fond de investiţii alternative al Fondului Proprietatea, pentru o perioadă de un (1) an începând cu 1 aprilie 2025 şi până la 31 martie 2026, inclusiv”, spune punctul 8 din AGOA.