Burse - Fonduri mutuale

Femeile din România investesc în monede virtuale mai mult ca cele din Marea Britanie sau Franţa

Femeile din România investesc în monede virtuale mai...

Autor: Andreea Tobias

29.03.2022, 10:21 1042


Investitorul tipic în monede virtuale este un bărbat de 34 de ani care efectuează în medie 5 tranzacţii crypto pe suport CFD pe an.

De obicei, foloseşte aplicaţia mobilă pentru tranzacţionare, iar durata medie în care deţine un astfel de instrument financiar este de 3 zile şi 21 de ore, reiese dintr-un studiu realizat de XTB.

Casa de brokeraj pe bursele internaţionale a analizat profilul investitorilor în monede virtuale, din mai multe ţări europene, în perioada ianuarie – octombrie 2021, şi l-a comparat cu cel al investitorilor mai clasici.

„Există o opinie generalizată şi predominantă că doar tinerii sunt interesaţi de criptomonede dar, cel puţin datele noastre arată că, nu este tocmai adevărat. De fapt, vârsta medie a unui client interesat de crypto este foarte asemănătoare cu cea a unui investitor clasic, indiferent cu ce clasă de active şi-a început călătoria investiţională”, explică Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Printre investitorii crypto se numără atât tinerii (cei mai tineri au 18 ani), cât şi cei mai în vârstă. Cea mai în vârstă persoană care investeşte în criptomonede la XTB are 89 de ani. Iar trei din patru investitori care efectuează tranzacţii cu crypto CFD au mai puţin de 43 de ani.

Femeile din grupul de investitori crypto, la nivel european, constituie 9,6% din totalul investitorilor din acest segment.

Cel mai mare procent de femei care investesc în crypto apare în România, unde reprezintă 12% din totalul investitorilor. Situaţia din România este similară cu cea din Marea Britanie şi Portugalia, unde procentul de femei în rândul investitorilor crypto este de aproximativ 10%.

Dintre toţi investitorii care au efectuat tranzacţii în 2021, aproape o treime au făcut cel puţin o tranzacţie cu monede virtuale. Această pondere este mai mare în Republica Cehă, Portugalia, Spania, România şi mai scăzută în Slovacia şi Italia. Astfel, monedele virtuale sunt mai populare în ţările Europei de Vest.

Există 8.000 de criptomonede diferite pe piaţă. Printre cele mai populare sunt Bitcoin, Litecoin, Ethereum şi Ripple. Începutul criptomonedelor datează din 2009, când a fost dezvoltată Bitcoin, prima monedă digitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO