Din 9 decembrie şi până pe 18 decembrie Ministerul Finanţelor derulează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis adresată investitorilor de retail prin care investitorii pot subscrie instrumente cu venit fix neimpozabile şi care oferă randamente peste dobânzile bancare.
Noutatea acestei ediţii faţă de precedentele este că ministerul a adăugat o nouă scadenţă pe lângă cea pe 1 an pentru donatorii de sânge, respectiv 3 ani, cât şi pentru investitorii care subscriu în monedă europeană, pe 7 ani. Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei Statului, a prezentat dobânzile la o emisiune radio. Pe lei: 7,45% dobândă pe an pentru donatorii de sânge în tranşa cu scadenţa de 1 an, 7,9% dobândă pe an pentru donatorii de sânge în tranşa cu scadenţa de 3 ani, 6,45% dobândă pe an pentru cei care subscriu în lei pe 1 an, 7,6% dobândă pe an pentru cei care subscriu în lei pe 5 ani. Pe euro, 3,75% pentru cei care subscriu în euro pe 2 ani, 5,75% pentru cei care subscriu în euro pe 7 ani.