Burse - Fonduri mutuale

Fidelis, ediţia a VII-a. Mihai Călin Precup, secretar de stat, Ministerul Finanţelor: Nu vedem niciun motiv pentru care să nu păstrăm acest ritm trimestrial şi să nu avem în vară o nouă emisiune de titluri de stat

Fidelis, ediţia a VII-a. Mihai Călin Precup, secretar...

Autor: Eduard Ivanovici

07.04.2022, 11:11 616

Joi, 7 aprilie 2022, au intrat la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti titlurile de stat Fidelis, ediţia a VII-a, cea în urma căreia Ministerul Finanţelor a atras circa 2 miliarde de lei de la micii investitori.

„Nu vedem niciun motiv pentru care să nu păstrăm acest ritm trimestrial şi să nu avem în vară o nouă emisiune de titluri de stat (...) Din câte ştiu, (emisiunea în euro – n.r.) este din iniţiativa Ministerului de Finanţe pentru că avem şi partea de refinanţare a datoriei publice”, a spus Mihai Călin Precup, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor.

 

Alte declaraţii din timpul evenimentului

 

Diana Popescu, director general adjunct, Trezorerie şi Datorie Publică, Ministerul Finanţelor:

Noi construim pentru fiecare emisiune în parte o strategie împreună cu sindicatul de bănci, iar structura de maturităţi o alegem în funcţie de cererea pe care o vedem din partea investitorilor. Mai există şi câteva elemente tehnice pe care n-aş vrea să le lansez aici pentru că ţin de structura de comisioane şi de activitatea sindicatului pe care vrem să o susţinem şi să o îmbunătăţim cât mai mult în perioada următoare cu ajutorul partenerilor noştri din piaţa de capital şi, în special, ASF-ului.

De aceea, am ales pentru emisiunea în lei să oferim o maturitate de 1 şi 2 ani şi pentru euro, faţă de emisiunile trecute, să facem o diversificare pentru că suntem într-un context destul de volatil, plin de incertitudini şi atunci să oferim investitorilor posibilitatea de a-şi alege maturitatea foarte scurtă, fie una mai lungă.  

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO