Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Cât de importantă este naţionalitatea capitalului unei companii în strategia de investiţii la Bursă

Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction

Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction

Autor: Liviu Popescu

22.02.2019, 00:07 217

Naţionalitatea capitalului, străin sau românesc, al unei companii listate tinde să aibă o importanţă tot mai scăzută în strategia de investiţii, pe măsură ce globalizarea uniformizează atât comportamentul investiţional, cât şi instrumentele de acces la aceste titluri de capital, consideră analiştii.

„Putem spune că publicul naţional poate fi mai sensibil la ştiri interne de facturi diferite (economie, politică), în timp ce investitori externi privesc cu deosebire spre tabloul ma­cro­economic pentru a lua decizii de investiţii“, spune Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction. Din cele 15 companii ale căror acţiuni intră în structura indicelui principal BET, doar două - BRD şi Petrom - sunt controlate majoritar de acţionari străin, respectiv francezii de la Société Général şi austriecii de la OMV. Pe de altă parte statul român controlează cinci companii din prima ligă bursieră, emitenţi care în ultimii doi ani au fost şi cei  mai generoşi cu investitorii pe fondul măsurilor guvernamentale de peticire a bugetului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO