Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Cât şi cum au câştigat în ianuarie 2022 la Bursă cei care au mizat pe aripioare KFC, credite franţuzeşti şi aluminiu

Finanţe personale. Cât şi cum au câştigat în...

Autor: Liviu Popescu

02.02.2022, 00:07 1927

Pe o bursă în creştere cu doar 1% în ianuarie, lună în care anxietatea rar întâlnită a dus la vânzări agresive şi implicit tranzacţii istorice, aripioarele de la KFC, creditele unei bănci franceze şi aluminiul din Slatina au ieşit câştigătoare.

La polul opus, cei cu investiţii la Transelectrica, la conductele cu gaze ale Transgaz dar şi la benzinăriile Petrom au avut scăderi.

Cele mai performante acţiuni din structura indicelui principal BET pe parcursul lunii ianuarie au fost cele ale companiei Sphera, care administrează în sistem de franciză restaurantele KFC, Pizza Hut, Taco Bell.

„Topul clasamentului cu evoluţii pozitive este ocupat de companiile care au anunţat propuneri de dividende, şi anume SFG şi BRD. Dacă în cazul BRD, creşterea cotaţiei o atribui în mare parte anunţului privind dividendele, în cazul SFG consider că evoluţia liniară a cotaţiei din 2021, dar şi aşteptările privind evoluţia pandemiei au favorizat interesul crescut al investitorilor asupra companiei“, spune Elena Uleia, broker Prime Transaction.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO