Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Cei mai mari 10 brokeri de la Bursă, intermedieri de 1,7 mld. lei în octombrie 2020, adică 92,7% din total

Finanţe personale. Cei mai mari 10 brokeri de la Bursă, intermedieri de 1,7 mld. lei în octombrie 2020, adică 92,7% din total

Autor: Tibi Oprea

04.11.2020, 07:00 998

♦ Octombrie a fost luna în care indicii bursieri au avut cele mai abrupte scăderi din primăvară încoace ♦ Podiumul, format din Swiss Capital, Tradeville şi BT CP, a adunat jumătate din totalul intermedierilor.

Cei mai mari 10 brokeri de la Bursa românească au intermediat în luna octombrie 2020 tranzacţii cumulate de 1,7 miliarde de lei, în scădere cu 26,1% faţă de aceeaşi lună din 2019, asigurându-şi astfel o cotă de piaţă cumulată de 92,7%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Spre comparaţie, în octombrie 2019 primii 10 aveau 85,2% din totalul tranzacţiilor intermediate, ceea ce înseamnă că gradul de concentrare la vârf a crescut de la an la an, arată datele ZF.

De altfel, luna octombrie 2020 a fost şi cea în care indicii bursieri locali au înregistrat cele mai abrupte scăderi din primăvară încoace. Indicele principal BET a avut un minus de 5,5%, indicele dividendelor BET-TR a scăzut cu 4,6%, indicele companiilor din energie BET-NG a coborât cu 4,5%, indicele BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri, a avut minus 4,8%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, a înregistrat un minus de 7,07%. Spre comparaţie, BET a scăzut cu 16,4% în martie 2020, luna de debut oficial al pandemiei şi al şocurilor aferente propagate în pieţe.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO