Burse - Fonduri mutuale

Finanţe personale. Fondurile locale de acţiuni, randamente de până la 17,6% din noiembrie 2019 încoace. BT Energy, cel mai ridicat randament la 12 luni. ETF-BET Tradeville, cel mai performant la 36 de luni

Finanţe personale. Fondurile locale de acţiuni,...

Autor: Tibi Oprea

23.12.2020, 07:30 283

Cele mai performante 10 fonduri deschise locale de acţiuni au livrat investitorilor în ultimele 12 luni randamente de până la 17,6%, potrivit datelor agregate de ZF de la Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează o scădere de 6%, în timp ce BET-BK, de referinţă pentru admi­nis­tratorii de fonduri, are un minus de 6,15% în perioada no­iembrie 2019-noiembrie 2020, arată calculele ZF.

Cel mai ridicat randament în ultimele 12 luni al unui fon­d local de acţiuni este livrat de BT Energy, respectiv 17,6%. Fondul administrat de BT Asset Management, divi­zia de investiţii a grupului Banca Transilvania, numără 358 de investitori şi are active nete de 17,9 mil. lei.

BT Energy are setat un prag de 75% pentru investiţii în acţiuni care activează sau au legătură cu domeniul energetic şi a fost înfiinţat în 2019, astfel că la 36 de luni nu prezintă niciun randament.

BRD Global Clasa A ocupă locul doi în topul randamentelor la 12 luni, cu o creştere de 3,7%, în timp ce în ultimele 36 de luni a livrat investitorilor un câştig de 16,2%. Administrat de BRD Asset Management, fondul are active nete de 12,8 milioane de lei şi un număr de 460 de investitori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO