Burse - Fonduri mutuale
Fitch a reconfirmat ratingul pe termen lung al Transelectrica, cu perspectivă stabilă
Transelectrica este operatorul sistemului de transport al energiei electrice, înfiinţată în anul 2000. Din 2006 acţiunile companiei sunt trazacţionate la BVB, la categoria premium, cu simbolul TEL.
Compania a realizat venituri totale operaţionale, în primul semestru, cu 29% mai mici comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 1,233 miliarde lei. Profitul net a rămas la acelaşi nivel, de 98 de milioane de lei, pe fondul aplicării deducerilor fiscale corespunzătoare profitului reinvestit. Profitul brut a fost mai mic cu 11,36% în semestrul I 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 107 milioane lei, iar EBITDA a scăzut cu 7,7%, până la 263 de milioane de lei.
-
ZF Power Summit 2019. Efectele OUG 114: Prin plafonarea gazului şi a energiei câştigă cei care nu investesc şi cei care revând, nu producătorii. Ne pierdem rolul regiona. Marile companii din energie, fie private, fie de stat, critică la unison OUG 114
-
Două firme din România, în topul „starurilor“ din regiune cu o evaluare de peste 1 miliard de dolari
-
Antreprenori locali. Producătorul pufuleţilor Gusto, afaceri de 26 mil. euro în 2018, 50% din vânzări merg la export. „Ne-am întâlnit cu noi parteneri de retail de pe trei continente.“
-
Care sunt brandurile care dotează casele românilor cu electrocasnice: În lupta pentru banii cheltuiţi pe electrocasnicele mari îşi face loc şi un brand românesc
-
Finanţe personale. Investitorii tranzacţionează de patru ori mai mult Banca Transilvania decât BRD
-
Cum arată piaţa muncii: numărul de contracte de muncă este mai mare cu 480.000 faţă de acum cinci ani
-
Cezar Boţel, BNR: Este imposibil ca politica monetară să menţină stabile, dincolo de orizonturi foarte scurte, atât rata dobânzii, cât şi cursul de schimb
-
Show Vodafone cu tehnologia 5G în Bucureşti: o hologramă, live în concert
-
Integratorul Global Technical Group vrea afaceri de 42 mil. euro în 2019, plus 30%, şi să recruteze 100 de persoane
-
INTERVIU. Mihail-Cătălin Ştefan, directorul ROMEPS: În 2013-2014 erau 2.400 de angajaţi în producţia de polistiren expandat. Acum mai sunt 800