Este îngrijorător faptul că încă un „blue chip” românesc se listează la Londra. Aceasta reflectă, aşa cum declara recent în ZF şeful BVB, Ludwik Sobolewski, subdezvoltarea bursei româneşti. Este un semnal că eforturile de creştere a lichidităţii, înlăturare a barierelor la intrare şi ieşire de pe piaţă şi în general introducerea de modele de „best practice” pentru investitori sunt esenţiale.
În acelaşi timp, aviz amatorilor: listarea pe o piaţă internaţională, prin GDR sau alte formule, poate fi uneori mai rea (de exemplu prin prisma majorării discountului la NAV) decât menţinerea listării numai pe piaţa românească.
Încercăm să analizăm cele mai recente situaţii semnificative:
Listarea FP la Londra nu a fost tocmai un succes.
Cel puţin prin prisma evoluţiei, de până acum, a discountului la NAV. Acesta, în loc să scadă, datorită tranzacţionarii pe o piaţă fără „bariere” la intrare şi ieşire, a crescut de la cca 26% la 32%, în condiţiile în care acţionarii fondului au fixat ca obiectiv pentru manager un discount de 15%.
Până în prezent FP nu a reuşit să fie perceput de investitorii internaţionali ca un proxy pentru investiţiile în România. Lucru reflectat şi de faptul că deşi „investors sentiment” pentru piaţa românească a fost în perioada de la listarea FP în creştere, acest lucru nu s-a văzut în tranzacţionari care să provoace reducerea discountului la NAV.
Explicaţia teoretică este ca discountul la NAV al FP în România e dictat de percepţia micilor investitori locali *(şi e corelat cu percepţia diferenţei de risc al investiţiei într-o firmă mare în raport cu o firma mică locală). O dată ce FP s-a mutat pe bursa de la Londra, „sentimentul investiţional” a fost dat numai de percepţia investitorilor instituţionali. Aceştia au văzut în FP un closed end fund exotic, între primele cinci ca mărime în lume, dar cu investiţii pe o piaţă de frontieră.
În plus nu există posibilitatea de a face la Londra arbitraj între FP şi „componentele sale”. În consecinţă discountul la NAV nu a constituit un argument de cumpărare.
Spre deosebire de FP(care e un „closed end fund” în sine), Petrom va fi văzut de investitorii de pe piaţa londoneză ca o parte din portofoliu OMV. Şi dacă ar fi să asimilam OMV unui „closed end fund”, Petrom ca acţiune listată în sine, va căpăta valoare mai mare decât Petrom ca parte din portofoliul OMV. Aceasta conform principiului că „suma părţilor componente ale unui closed end fund este mai mare decât întregul”.
Deci în condiţiile în care celelalte elemente legate de piaţa petrolului se menţin neschimbate este de aşteptat ca Petrom să fie perceput de investitorii instituţionali ca o acţiune mai interesantă.
În plus investitorii vor putea să facă arbitraj între Petrom ca parte a OMV şi Petrom ca acţiune independentă.
Cu singura precizare că faptul că free floatul pentru Petrom fiind de numai 9% singurii investitori vor tot cei care au investit până acum direct în România.
Listările FP şi Petrom par a avea o morală: Prin listarea la Londra sau New York nu- ţi poti schimba statutul de firmă „aparţinătoare” unei pieţe de frontieră. Probabil e mai simplu să încerci să te alături eforturilor de schimbare a statutului pieţei, din piaţă de frontieră în piaţă emergentă.
Prezentul articol reflectă numai opiniile autorului şi nu reprezintă o recomandare de investiţii; autorul nu deţine acţiuni în FP sau Petrom
Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România
