Burse - Fonduri mutuale

Fluctuaţii mari cu acţiunile SIF Hoteluri în ultimele şedinţe

Fluctuaţii mari cu acţiunile SIF Hoteluri în ultimele...

Autor: Roxana Pricop

20.07.2015, 00:00 345

Acţiunile SIF Hoteluri (fosta Calipso Oradea, simbol bursier CAOR), vehicul sub care SIF Banat-Crişana (SIF1) şi-a grupat firmele de turism din portofoliu, a raportat creşteri semnificative ale cotaţiei în ultimele zile pe fondul unor rulaje scăzute. În şedinţa de vineri, 17 iulie, acţiunile CAOR au urcat cu 11,26%, până la 2,47 lei/titlu, pe un rulaj de 493 lei, aceasta fiind prima tranzacţie din luna iulie cu acţiunile firmei.

Tranzacţia anterioară a avut loc pe 30 iunie, când acţiunile au avansat cu aproape 5%, după ce pe 29 iunie acţiunile au stagnat. Analizând evoluţia din ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare, acţiunile CAOR au un câştig de peste 18%. SIF Banat-Crişana este principalul acţionar cu 98 % din acţiunile SIF Hoteluri.

La începutul lunii iunie, SIF1 a aprobat ca SIF Hoteluri să absoarbă alte cinci companii hoteliere din portofoliul său (Rusca, Hotel Meseşul, Beta Transport, Trans Euro Hotel şi Valy-Tim), urmând ca acţionarii minoritari să primească în schimb acţiuni la societatea absorbantă. SIF Hoteluri are o capitalizare bursieră de 50,8 milioane de lei.