• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Burse - Fonduri mutuale

Fondul de pensii NN atacă politica francezilor la Zentiva şi cere noi audituri, transparenţă, dar şi dividende suplimentare. Acţiunile au crescut la Bursă cu 6%

Fondul de pensii NN atacă politica francezilor la Zentiva şi cere noi audituri, transparenţă, dar şi dividende suplimentare. Acţiunile au crescut la Bursă cu 6%

Autor: Liviu Popescu, Dan Grigore Ivan

12.04.2017, 00:08 874
Fondul de Pensii NN, care are 5,7% din producătorul de medicamente Zentiva Bu­cureşti (SCD), com­panie aflată în portofoliul francezilor de la Sanofi şi care urmează a fi vândută, a cerut completarea şedinţei acţionarilor din 27 aprilie de la compania farmaceutică, fiind pentru prima oară când un acţionar minoritar NN atacă politica de transparenţă a unei companii din România. Totodată, NN cere dividende de 150 milioane lei, dintre care 100 milioane lei provin din rezerve, iar 50 milioane constituie 69% din profitul net al anului 2016.
 
NN propune distribuţia unui dividend brut de 0,35 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de peste 16%. Spre comparaţie, Zentiva pro­punea pe 23 martie distribuţia unui divi­dend brut per acţiune de 0,15 lei, echi­valentul unui randament de apro­ximativ 7%.
 
Fondul de pensii cere redactarea unui raport privind contractele de achiziţie şi contractele de management şi de marketing încheiate de Zentiva. Acţionarul minoritar vrea ca boardul Zentiva să redacteze un document şi să îl publice în termen de 30 de zile în care să se prezinte gradul de recuperare a creanţelor deţinute de companie împotriva societăţilor afiliate, detalii cu privire la termenii şi circumstanţele achiziţiei, de la entităţi afiliate, a echipamentelor pentru linia de producţie de siropuri şi la modul în care acestea vor fi utilizate.
 
Totodată, NN mai cere detalii cu privire la contractele de management şi de marketing încheiate de companie, detalii cu privire la modul de diversificare a relaţiilor comerciale, pentru a asigura soliditatea poziţiei sale comerciale chiar în absenţa contractelor cu afiliaţii.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9024
Diferență: -0,2523
Ieri: 4.9148
Azi: 4.4632
Diferență: -1,1517
Ieri: 4.5152
Azi: 5.4966
Diferență: -1,2078
Ieri: 5.5638
Azi: 4.9026
Diferență: -0,4831
Ieri: 4.9264