• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Burse - Fonduri mutuale

Fondul Oamenilor de Afaceri a pierdut 3,8 mil. euro

16 mai 2008 17

Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA), administrat de societatea SAFI Invest, a raportat o pierdere de 13,9 milioane de lei (3,8 mil. euro) in primul trimestru al anului, potrivit raportului trimestrial emis de administrator.
Fondul inchis de investitii FOA, listat pe piata RASDAQ sub simbolul XFOA, a raportat venituri din investitii financiare cedate de 2,1 milioane de lei (0,56 mil. euro) si cheltuieli din investitii financiare cedate de 15,1 milioane de lei (4,09 mil. euro) in primele trei luni ale anului. Cheltuielile privind comisioanele, onorariile si serviciile bancare au fost de 1,1 milioane lei, se arata in raportul trimestrial. Astfel, FOA a raportat o pierdere de 13,9 milioane de lei raportata in primul trimestru.
Contactati de Ziarul Financiar, reprezentantii societatii de administrare SAFI Invest nu au explicat care au fost factorii care au cauzat pierderea de 13,9 milioane de lei.
Ei au afirmat insa ca "cauzele scaderii activului net in trimestrul intai al acestui an au fost scaderile puternice de la BVB si necesitatea mentinerii pragului minim de 75% in actiuni admise la tranzactionare conform Instructiunii 2 din 2006 a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, pe o piata in scadere".
FOA a raportat anul trecut un profit de 2 milioane de lei (0,6 mil. euro), de doua ori mai mic fata de rezultatul de anul precedent.
"Veniturile din investitii financiare cedate in valoare de 2,1 milioane de lei provin din vanzarea unor actiuni pe profit si din cresterea valorii de piata a unor actiuni cotate din portofoliu", au precizat reprezentantii societatii de administrare.
FOA a incheiat primul trimestru cu o depreciere de 25,3% a activelor nete pana la 42,2 milioane de lei (11,5 mil. euro), in timp ce pe RASDAQ, titlurile de participare XFOA au scazut cu peste 32%.
In primul trimestru al anului, principalii indici bursieri au suferit deprecieri importante, cu cea mai agresiva scadere raportata de indicele societatilor de investitii financiare - BET-FI care a pierdut 25,6%. Indicele BET a scazut cu 22,1%, in timp ce BET-C a raportat cea mai mica scadere de 20,9% in primul trimestru. Principalele cinci investitii ale fondului in primul trimestru, dupa ponderea valorii de piata in activele nete, au fost titlurile Banca Transilvania, BRD, SIF5, SIF2 si SIF1, potrivit reprezentantilor fondului.
In prima zi de tranzactionare a acestei saptamani, titlurile XFOA au raportat o crestere de 22,4% pe piata RASDAQ, valoarea tranzactilor depasind 653.000 de lei.
Marti 13 mai, in cea de-a doua zi de tranzactionare a saptamanii, titlurile XFOA au scazut cu 20%, iar in sedinta de miercuri, au scazut cu 11,3%. Ieri, titlurile au incheiat cu un plus de 5,1% pe piata RGBS.
Fondul Oamenilor de Afaceri reuneste cel mai mare numar de investitori din piata fondurilor de investitii. Mai exact, 90.200 de investitori detineau un total de peste 6,4 milioane de titluri, potrivit raportului trimestrial.
Fondul este urmasul Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), care s-a prabusit in 1996.

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235