Burse - Fonduri mutuale

Fondul de obligaţiuni al Erste, cel mai mare din România, închide 2019 cu un randament de 5,2%, maximul din 2014 încoace. Benchmarkul a fost de 4,8% l Erste Bond Flexible RON are 79.000 de investitori şi active nete de 4,3 mld. lei

Horia Braun, CEO Erste AM: Performanţa acestui fond pe parcursul anului 2019 a avut ca sursă o combinaţie de factori. Pe de o parte, factori de natură să îi zicem pasivă, cum ar fi dobânzile (cupoanele) aferente încasate de fond în contul deţinerilor de obligaţiuni. Pe de altă parte, au fost factori de natură activă.

Horia Braun, CEO Erste AM: Performanţa acestui fond pe parcursul anului 2019 a avut ca sursă o combinaţie de factori. Pe de o parte, factori de natură să îi zicem pasivă, cum ar fi dobânzile (cupoanele) aferente încasate de fond în contul deţinerilor de obligaţiuni. Pe de altă parte, au fost factori de natură activă.

Autor: Liviu Popescu

13.01.2020, 19:20 162
Erste Bond Flexible RON, cel mai mare fond de investiţii din România, atât ca număr de investitori, cât şi ca valoare a activelor şi care investeşte preponderent în obligaţiuni, a încheiat anul 2019 cu un randament net de 5,2%, cel mai ridicat din 2014 încoace, arată datele agregate de ZF din raportul administratorului.

Spre comparaţie, randamentul de referinţă, care ia în calcul 80% din  indicele J.P. Morgan România, adică cel care reflectă evoluţia celor mai lichide titluri de stat în lei, şi o pondere de 20% din dobânda Robid la trei luni, adică rata medie a dobânzilor pe piaţa monetară, a fost de 4,8%. Prin urmare, Erste Bond Flexible RON a fost peste benchmark în anul 2019 după ce în 2018 se poziţiona sub acesta pentru prima oară în ultimii nouă ani. „Performanţa acestui fond pe parcursul anului 2019 a avut ca sursă o combinaţie de factori. Pe de o parte, factori de natură să îi zicem pasivă, cum ar fi dobânzile (cupoanele) aferente încasate de fond în contul deţinerilor de obligaţiuni. Pe de altă parte, au fost factori de natură activă“, spune Horia Braun, director general al Erste Asset Management, administrator a circa 6,8 mld. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO