Burse - Fonduri mutuale

FP vrea să finalizeze listarea Salrom în primul semestru din 2023. BRD, selectată pentru coordonarea tranzacţiei

FP vrea să finalizeze listarea Salrom în primul...

Autor: Tibi Oprea

28.07.2022, 13:07 816

Fondul Proprietatea (FP) a salutat aprobarea, la 27 iulie 2022, de către Guvern a Memorandumului de susţinere a listării Societăţii Naţionale a Sării (Salrom), care reprezintă o etapă cheie în procesul de listare a companiei, listare care va avea loc printr-o ofertă publică derulată de Fond prin vânzarea propriei participaţii.

La 31 martie 2022, Fondul Proprietatea deţinea 49% din capitalul social al Salrom (2,01 mil. acţiuni), participaţie evaluată la 216,7 milioane de lei şi care reprezintă circa 1,5% din activul net al FP. Aceasta este a şaptea cea mai mare deţinere din portofoliul FP.

„Dorim să adresăm mulţumiri Ministerului Economiei pentru colaborarea strânsă pe parcursul acestui proces. Suntem încântaţi de această evoluţie pozitivă, care reprezintă un pas esenţial în proces şi ne aduce mai aproape de listarea propriu-zisă. Dorim să finalizăm listarea Salrom la Bursa de Valori Bucureşti în prima jumătate a anului 2023, mărind astfel numărul emitenţilor importanţi listaţi pe piaţa principală”, spune Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

Pe baza unui proces de selecţie competitiv, Fondul a selectat BRD - Groupe Société Générale ca bancă de investiţii pentru a coordona tranzacţia.

Aprobarea memorandumului reprezintă pasul următor după aprobarea de principiu pentru listarea Salrom prin oferta publică derulată de Fondul Proprietatea în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei din luna iulie 2021.

Statul român, prin Ministerul Economiei, nu intenţionează să participe la procesul de listare prin vânzarea de acţiuni şi va rămâne în continuare acţionarul majoritar al companiei, cu o participaţie de 51%.

„Listarea Salrom ar crea lichidităţi pentru Fond, în conformitate cu strategia actuală de investiţii a acestuia de a realiza valoare de la companiile în care a investit şi de a creşte lichiditatea în cadrul portofoliului Fondului. De asemenea, ar crea o oportunitate suplimentară şi unică pentru investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti şi ar sprijini dezvoltarea în continuare a pieţei locale de capital”, transmite Franklin Templeton într-un comunicat.

Cu un număr mediu de 1.437 de angajaţi la 31 decembrie 2021, Salrom a încheiat anul trecut cu un profit net de 60,2 milioane de lei, în urcare cu 423,5% faţă de rezultatul anului precedent, la venituri operaţionale de 374,5 milioane de lei, plus 24,8%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul pe T1/2022 al Fondului Proprietatea.

Pentru 2022, Salrom are bugetate un profit net de 66,2 milioane de lei, un profit operaţional de 74,2 milioane de lei (faţă de 27,4 mil. lei în 2021) şi venituri operaţionale de 425,8 milioane de lei. Procentual, profitul este aşteptat să urce cu aproape 10%, iar veniturile cu 23,4%, arată calculele ZF.

Compania avea la finele anului trecut capitaluri proprii de 510,6 milioane de lei, cu aproape 58 de milioane de lei mai mult faţă de finalul anului 2020, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe.

Fondul Proprietatea are 12,7 miliarde de lei capitalizare, iar printre acţionari se numără The Bank of New York Mellon (16,4%) şi Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii (10,56%). Acţiunile FP se tranzacţionează în urcare cu 0,3% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 1,5 miliarde de lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO