Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea a rămas cu cash în conturi de 191 milioane de lei

Fondul Proprietatea a rămas cu cash în conturi de 191...

Autor: Roxana Pricop

16.03.2015, 00:04 671

Fondul Proprietatea (FP) a rămas cu 191 milioane de lei sub formă de lichidităţi plasate în depozite bancare şi titluri de stat la finalul lunii februarie. Din această sumă ar putea face răscumpărări de 227 milioane de acţiuni proprii, raportat la cel mai recent preţ din piaţă de 0,843 lei/titlu.

Faţă de începutul anului, suma disponibilă în conturi a scăzut cu peste 110 milioane de lei.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Fondul derulează în prezent al cincilea program de răscumpărări din care mai are de achiziţionat 197 milioane de acţiuni proprii. Teoretic, suma aflată în conturi sub formă de lichidităţi ar trebui să fie suficientă pentru a alimenta cel de-al cincilea program de răscumpărări.

Fondul nu mai distribuie dividende către acţionari de doi ani, ci foloseşte profitul şi vânzările de active pentru a alimenta răscum­părările şi distribuţiile de capital către acţio­nari. Franklin Templeton, adminis­tratorul fondului, vrea să listeze fondul la Londra în aprilie-mai, pe segmentul dedicat fondurilor de investiţii unde se vor tranzacţiona certificate de depozit sau titluri de interes legate de acţiunile FP. De ase­menea, Templeton cere acordul acţio­narilor pentru a putea derula răscumpărări de acţiuni şi pe bursa de la Londra, nu doar la Bucureşti. Spre deosebire de certificatele de depozit (GDR), titlurile de interes (un fel de etichete ale acţiunilor) nu presupun taxe de conversie pentru deţinătorul care vrea să le transforme în acţiuni şi nici nu necesită un prospect pentru listare.

După primele două luni din an, fondul are o pierdere de 515 milioane de lei, cauzată în prin­ci­pal de rezultatul negativ din luna ianuarie. În februarie, fondul a raportat o pierdere de circa 13 milioane de lei.

Scăderea acţiunilor Petrom i-a adus în ianuarie Fondului Proprietatea cea mai mare pierdere lunară, de minus 502 milioane de lei. Fondul deţine 10,758 miliarde de acţiuni Petrom (30% din activul net al FP), care la 31 ianuarie valorau 3,8 miliarde de lei, cu 505 milioane de lei mai puţin decât în decembrie 2014. În ianuarie, acţiunile Petrom au scăzut cu aproape 7%, însă în luna februarie şi-au mai revenit, raportând un plus de 3,7%.  Valoarea activului net al FP a coborât în februarie cu 0,8%, la 12,7 miliarde de lei. Pe bursă, capitalizarea fondului este de 10,27 miliarde de lei, acţiunile tranzacţionându-se la un discount de 28% faţă de activul net. În şedinţa de vineri 13 februarie acţiunile Fondului Proprietatea au raportat o scădere de 2,37%, până la un preţ de 0,843 lei/titlu.

Cele mai mari deţineri din portofoliul fondului erau la 27 februarie acţiunile Petrom cu o pondere de 31,6% din active, urmate de acţiunile Hidroelectrica cu o pondere de 17,09% şi de acţiunile Romgaz -10,21% din active. FP a primit aceste pachete de acţiuni la înfiinţare, în anul 2005, de la statul român care le-a vărsat la capitalul social al fondului în scopul despăgubirii foştilor proprietari ale căror imobile au fost confiscate de regimul comunist.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO