Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea pune la bătaie 10,5 mld. lei pentru a-şi răscumpăra din acţiuni în 2023 şi convoacă acţionarii pentru a aproba listarea Hidroelectrica

Fondul Proprietatea pune la bătaie 10,5 mld. lei pentru...

Autor: Eduard Ivanovici

20.09.2022, 18:36 1053

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), a chemat pe 15 noiembrie acţionarii FP pentru Adunările Generale Extraordinare şi Ordinare ale Acţionarilor, convocatorul fiind aprobat de Comitetul Reprezentaţilor FP din data de 20 septembrie, potrivit unui raport publicat la BVB.

Pe ordinea de zi a AGEA se află răscumpărarea unui număr de 3,5 miliarde de acţiuni FP începând cu 1 ianuarie 2023 până la data de 31 decembrie 2023, programul având ca scop reducerea capitalului social al societăţii listate. Răscumpărarea ar urma să aibă loc la un preţ cuprins între 0,2 lei şi 3 lei per unitate.  Astfel, suma totală poate ajunge până la 10,5 miliarde de lei.

„În cazul achiziţiei de certificate de depozit sau de titluri de interes în legătura cu acţiuni ale FP, calculul numărului de acţiuni în legătură cu pragurile de mai sus se va face în funcţie de numărul de acţiuni FP pe care sunt grevate aceste instrumente, iar preţul minim si maxim de achiziţie al acestora, în echivalent valutar (la cursul de schimb oficial corespunzător publicat de Banca Naţională a României valabil pentru data la care instrumentele au fost achiziţionate), va fi cuprins în limitele de preţ aplicabile răscumpărărilor de acţiuni mai sus descrise şi va fi calculat în funcţie de numărul de acţiuni reprezentate de fiecare certificat de depozit sau titlu de interes”, se arată în raport.

Pe de altă parte, acţionarii vor vota aprobarea înstrăinării acţiunilor deţinute de către Fondul Proprietatea la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, reprezentând 19,94% din totalul acţiunilor emise de Hidroelectrica.

În ceea ce priveşte AGOA, acţionarii vor putea aproba bugetul Fondului Proprietatea pentru anul viitor şi vor vota aprobarea majorării remuneraţiei lunare brute a fiecărui membri al Comitetului Reprezentanţilor cu 10%, de la 21.123 lei la 26.535 lei.

Acţiunile FP au coborât cu 5,6% de la începutul lui 2022 încoace, pe tranzacţii de 1,7 miliarde de lei, arată datele BVB. Între timp, indicele de referinţă BET a pierdut 12%, iar BET-FI – unde sunt incluse cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) şi FP – s-a depreciat cu 6,3%. Deţinut în proporţie de 16,4% de The Bank of New York Mellon şi 10,6% de Fondul de Pensii Administrat Privat NN/NN Pensii, Fondul Proprietatea are o capitalizare de 12 miliarde de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO