Fondul Proprietatea (FP) spune că este „profund dezamăgit” de votul statului român în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în condiţiile în care reprezentanţii fondului nici măcar nu au fost prezenţi fizic la şedinţa din 27 noiembrie 2025, ci au trimis votul prin corespondenţă. Atunci, la ce mai soliciţi puncte de vedere pentru AGA dacă votezi prin plic?
Este un prim semnal de slăbiciune pentru noul Comitet al Reprezentanţilor al Fondului, care şi-a făcut campanie pentru alegeri în mare parte pe Facebook?
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, afirmă că Ministerul Transporturilor – acţionar majoritar cu 80% la CNAB, companie evaluată la circa 5 miliarde de lei – a respins toate propunerile suplimentare introduse pe ordinea de zi de FP atât în AGA din 27 noiembrie, cât şi în cea din 2 decembrie 2025, potrivit unui comunicat transmis la câteva zile de la AGA şi la câteva zile după ce ZF a cerut FP un punct de vedere oficial cu privire la rezultatul votului.
„Suntem profund dezamăgiţi de rezultatul Adunărilor Generale ale Acţionarilor. Refuzul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a susţine oricare dintre propunerile Fondului demonstrează o lipsă de angajament faţă de respectarea standardelor de guvernanţă corporativă la CNAB”, a spus Daniel Naftali, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. El a adăugat că aceste decizii „întârzie investiţiile în infrastructură mult necesare pentru România, inclusiv o mult aşteptată listare a CNAB la Bursa de Valori din Bucureşti”.


Dar Naftali nu menţionează de ce a votat prin corespondenţă. ZF a solicitat FP un punct de vedere.
FP ceruse reluarea selecţiei auditorului financiar, proces care includea şi contractarea serviciilor necesare pentru pregătirea unei posibile oferte publice iniţiale (IPO) a Aeroporturilor Bucureşti. Ministerul a respins însă solicitarea. La AGA au reprezentat statul Laurenţiu Voicu şi Mihai Cristian Bocşe. Fondul deţine 20% din CNAB, participaţie evaluată la circa 1 miliard de lei.
Fondul contestă şi planul Ministerului Transporturilor de a reduce la 48 de ore termenul de convocare pentru şedinţele consiliului de administraţie şi de a permite membrilor majoritari ai boardului să introducă puncte pe ordinea de zi fără acordul tuturor administratorilor. Potrivit FP, aceste practici subminează funcţia de supraveghere şi se regăsesc şi în alte companii din subordinea ministerului, precum Aeroportul Timişoara. Fondul critică şi nivelul remuneraţiei aprobate pentru membrii boardului CNAB, de 46.560 lei brut/lună, pe care îl consideră disproporţionat faţă de reperele industriei.
Fondul Proprietatea nu a participat fizic la AGA din 27 noiembrie, deşi aceasta era prima şedinţă în care erau discutate oficial serviciile aferente pregătirii listării. FP solicitase includerea pe ordinea de zi a realegerii auditorului financiar şi a pachetului necesar pentru IPO.
La solicitarea ZF, Comitetul Reprezentanţilor Fondului Proprietatea a transmis că „îşi exprimă profunda dezaprobare faţă de decizia Ministerului Transporturilor de blocare a reluării selecţiei auditorului financiar la CNAB”. Comitetul afirmă că această decizie „afectează transparenţa şi întârzie paşi esenţiali pentru profesionalizarea şi pregătirea corectă a companiei în vederea unei potenţiale listări la BVB”.
Convocarea AGA din 27 noiembrie, iniţiată de FP, includea trei loturi de servicii: audit financiar pentru situaţiile financiare statutare şi IFRS pentru anii 2025–2027, servicii de asigurare limitată pentru rapoartele de sustenabilitate şi servicii dedicate pregătirii listării la BVB. Toate au fost respinse.
CNAB a raportat afaceri de 1,3 miliarde de lei şi profit net de 609 milioane de lei în 2024, cu circa 1.400 de angajaţi. La nouă luni din 2025, FP indică venituri operaţionale de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 19%, şi profit net de 609 milioane de lei, plus 31% faţă de perioada similară din 2024. Participaţia la Aeroporturi reprezintă aproximativ jumătate din activul Fondului.
UPDATE Poziţia Fondului Proprietatea la solicitarea Ziarului Financiar: