Burse - Fonduri mutuale

Fondurile de investiţii au revenit la cumpărat de bănci pe Bursă

Fondurile de investiţii au revenit la cumpărat de...

Autor: Roxana Pricop

03.12.2015, 00:03 935

Acţiunile Banca Transilvania (TLV), cele ale BRD şi Erste Bank (EBS) au fost vedetele şedinţei de tranzacţionare de ieri, raportând cele mai mari aprecieri din rândul com­paniilor listate pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti.

Titlurile TLV au urcat ieri cu până la 4,2%, atingând o cotaţie de 2,46 lei/unitate, pe un rulaj de 14 milioane de lei, aproape dublu decât lichiditatea dintr-o şedinţă obişnuită, in­di­cator ce arată că investitorii instituţionali au reintrat în piaţă. Acţiunile BRD au avansat ieri 3% până la o cotaţie de 11,78 lei/unitate, pe rulaje de 3,7 milioane de lei, mai mari decât de obicei. Au urmat titlurile Erste Bank cu un avans de 2,8%. Ieri, 2 decembrie, a fost prima şedinţă de tranzacţionare a lunii după ce bursa a fost închisă pe 1 decembrie - sărbătoare legală. Aprecierile raportate de acţiunile TLV şi BRD ieri au loc după ce acestea au scăzut cu peste 9% săptămâna trecută, investitorii reacţionând la incertitudinile privind impactul pe care îl va avea asupra sectorului bancar legea „dării în plată“.

Doar în şedinţa de vineri, 27 noiembrie, ultima zi de tranzacţionare din luna noiembrie, titlurile BRD s-au ieftinit cu 3,4%, iar cele ale Banca Transilvania au scăzut cu 4,8%. Corecţii importante au fost şi pe titlurile Romgaz, care s-au depreciat cu 1,5%, şi pe cele ale Petrom, care au scăzut cu 1,7%. Astfel, indicele BET, principala referinţă a bursei, a revenit pe minus faţă de începutul anului.